Poezie Mical, fiica împăratului Saul

Mical, fiica împăratului Saul

1 Samuel 19, 2 Samuel 6.





În Israel era-mpărat

Saul, bărbatul cel frumos

Şi ca oricine mai înalt.

Dar el n-a rămas credincios



Lui Dumnezeu, în ascultare

Şi-atunci, un altul a fost uns;

David, viteazul cel mai tare

Care în scurt timp a ajuns



Iubit de toţi şi admirat,

Că nimeni nu-l putea întrece

În toate binecuvântat

Şi-n bătălii, lupta cât zece.



De-aceea Saul îl ura

Şi ar fi vrut chiar să-l omoare.

Dar fiindcă lumea îl iubea,

Găsi un alt mod să-l doboare.



Îi zise: "Fiindcă eşti viteaz,

Ginere de-mpărat te-oi face

Însă în ţară e necaz,

Cu filistenii n-avem pace.



De-aceea, dac-ai să distrugi

Din filisteni, măcar o sută,

Nu-ţi trebuie averi, nici slugi.

Promisiunea e făcută:



Pe fiică-mea Mical ţi-o dau,

Că ştiu că şi ea te iubeşte".

În jurul lui, toţi şuşoteau

Că împăratul urmăreşte



Să-l dea în mâini la filisteni,

Gândind că va muri în luptă.

Dar când de Dumnezeu te temi,

În orice faci, Domnul te-ajută.



Şi fiindcă David îl iubea

Pe Dumnezeu cu toată fiinţa,

Fiind "după inima Sa",

Domnul îi dete biruinţa.



Şi a distrus din filisteni

Nu doar atâţi, s-atingă suta!

Ci el, cu bravii săi oşteni

Au omorât încă pe-atâta.



Saul i-o dete pe Mical

Şi David o luă de nevastă.

Insă-mpăratul, un alt val

Porni, de ură şi năpastă.



Şi într-o noapte, a trimis

Osteni mulţi, la David acasă.

De data asta, a decis

Că până-n zori, viu nu-l mai lasă.



Însă Mical, fiindcă-l iubea,

I-a spus să plece-n noapte-aceea

Şi l-a salvat. Nu e aşa

Că ştie multe şi femeia?



Dar nu-i de-ajuns în căsniciii

[S-a dovedit şi-n a lor viaţă]

Nici să iubeşti şi nici să ştii

Prea multe, deci să fii isteaţă.



David fusese nevoit

Mult timp să stea singur, departe.

Fiind de Saul hărţuit

Şi în primejdie de moarte.



Mical, atunci, s-a depărtat

De David. El plecă să lupte

Şi Saul, unui alt bărbat

A dat-o, că voia să uite



De tot, de David cel iubit

De Dumnezeu şi de popor.

Insă-mpăratul a murit

Şi David i-a urmat la tron.



El a cerut-o înapoi

Şi pe Mical, că n-o uitase.

Şi i-au adus-o, însă noi

Ştim că şi timpul vrea să lase



Doar inimi reci, şi chiar mai rău;

Dispreţ şi lipsă de smerire.

Când nu-l iubeşti pe Dumnezeu

Şi te tot laşi condus de fire.



Pentru c-aşa s-a întâmplat

Şi cu Mical. În loc să fie

Mândră, că e de împărat

Iubită şi că-i e soţie,



Pe împărat ea l-a privit

Cum joacă şi se veseleşte

Şi-atunci l-a şi dispreţuit;

I se părea că se-njoseste,



I se părea că nu-i frumos

Un împărat aşa de mare

Să meargă-ntre popor, pe jos

În bucuria cea mai mare



Când chivotul lui Dumnezeu

Era adus la ei în ţară

Şi-aici va rămâne mereu,

Vor fi păziţi de Domnul iară.



Însă David nu s-a jenat.

S-a bucurat şi mai departe

Zicând: "Să ştii, l-am lăudat

Pe Dumnezeu. Şi-n altă parte



Am să mă port şi mai smerit,

Că-n faţa Lui, sunt o nimica.

Numai pe cel ce-i umilit,

Domnul spre Sine îl ridică."



Aşa a fost. Domnu-a făcut

Ca şi Mical să se smerească

Ea nici copii nu a născut

Şi-a trebuit să recunoască



Ce-a înţeles aşa de greu:

Că fericire-n căsnicie

Poate da numai Dumnezeu,

Dacă-l urmezi cu bucurie.



De-l laşi pe el stăpân deplin

Peste întreaga ta fiinţă

Îţi face drumul vieţii lin

Şi-ţi dă belşug de biruinţă.



Doar Dumnezeu poate clădi

Cămin solid, casă de piatră!

Zidiţi pe el, şi-atunci veţi fi

Uniţi în pace, viaţa toată!