Poezie Cât har, într-un atom!

Strig Doamne către Tine, acum în prag de seară,

Îndură-Te de mine, căci răul mă-mpresoară,

Mă încovoi sub biciul, dezobedienţei mele,

Curmă-mi Te rog supliciul şi-nalţă-mă la stele,



Mă rupe de pământul, ce m-a robit cândva

Şi dă-mi din nou avântul, să fac doar voia Ta.

Să nu mă laşi Preasfinte, să mă cufund în noapte,

Să îmi aduci aminte, prin rugăciuni şi şoapte,



Că doar oblăduirea, ce o reverşi mereu,

Îmi este fericirea şi drum spre Dumnezeu,

Nimic din astă lume, nu-mi este de folos,

Doar scumpul Tău Sfânt Nume, slăvit să fii, Cristos!



Aş vrea să seci izvorul, de lacrimi şi amar,

Să-mi luminezi pridvorul, cu dragoste şi har,

Şi-atunci când apăsarea, mă face ca să gem,

Tu să îmi fii salvarea, pe Tine să Te chem,



Nici scrâşnetul din urmă, nici valea umbrei morţii,

Nu mă vor lua din turmă şi nu-mi vor schimba sorţii,

Şi de păşesc pe cale, chiar dacă râd sau plâng,

Pe culme sau în vale, cuvântul Tău îl strâng,



Să-L port ca pe o salbă, să-L strâng la pieptul meu,

Isuse, floare dalbă, Te voi iubi mereu,

Tu iartă-mi slăbiciunea, putere n-am, sunt om,

Prin Tine, sunt minunea, cât har, într-un atom!



08/01/12, Barcelona