Poezie Mai lasă Doamne, Te rugăm, un An de îndurare (Luc.13,6-9)

Mai lasă Doamne, Te rugăm, un An de îndurare,

Mai sapă-ne la rădăcini, mai curăță-ne de nevoi,...

Mai lasă Doamne încă un An, de har bogat, în care

Cu roade sfinte să venim, voioși 'nainte-Ți fiecare,

Să-Ți poți găsi plăcerea adânc, în fiecare dintre noi!



Făcut-am frunze cu duiumul, umbrindu-Ți via-ntreagă;

Dar n-Ai găsit nimic din rodul, ce trebuia să fie-n noi...

Deși simțeam la rădăcini lucrând, iubirea Ta întreagă

A noastră fire abunda, nevrând nicicum să înțeleagă

Durerea adâncă care-O simți, când vezi că suntem goi!



A noastră fală-i numai frunze, ce cad de-acum, rebele

Lăsând în urmă crengi uscate, ce-ar arde-n ziua de apoi;

Regretele amare, în suflet se-nfiripă și lacrimile-s grele

A noastră nerodire vinovată, nimic nu poate să o spele,

Doar Tu mai poți, de vrei, Stăpâne, să te înduri de noi!



S-a veștejit în noi iubirea și nici nu mai găsim plăcere

De-a împlini Cuvântul Tău, iar necredința; ajunsă e în toi!

Dar mai simțim la rădăcini lucrând, Preasfânta Ta Iubire

Și mila care-O ai când vezi, cumplita noastră răzvrătire

În timp ce rabzi atâtea răni adânci, ce Ți le facem noi!



Cu lacrimi grele de căință; Te implorăm cu rugăciuni

Să ne mai sapi, să ne mai cureți și să Te mai înduri de noi;

Că Anu-acesta vei putea, frumoase roade să aduni:

Grădina Ta, Te va-ncânta cu frumusețea pomilor ei buni

Ce-și vor aduce rodul lor bogat, până în ziua de apoi! Amin



Zaragoza 08/01/2012

de Ioan Hapca (Ionică)