Poezie Era o vreme…

Era o vreme de durere

Când mă-ngrozeam privind spre cer,

Cădeam plângând fără putere,

Fără vreun strop de mângâiere

Jos, în genunchi, într-un ungher...



Şi lacrimi calde fără număr

Curgeau ca un izvor amar,

Era cumplit de greu să sufăr

Făr’ să mă pot pleca pe-un umăr,

Ci singură... singură doar...



Doream să plec, să plec departe,

Să uit de mine, de pământ...

Şi gânduri negre, stări de moarte,

Mă-nconjurau dând la o parte

Orice nădejde şi avânt...



Stând aplecată-n rugăciune,

Făr’ să mai pot rosti ceva,

Isus Hristos, printr-o minune,

Simţeam duios că-n mine pune

Nemăsurat iubirea Sa.



Toată fiinţa-mi chinuită

De-atâtea lupte, suferinţi,

A fost cu pace întărită,

Când în privirea-i strălucită

Zărit-am lacrime fierbinţi.



Plângea cu mine, El, Iubirea,

Simţind întregul chin al meu,

Şi-am înţeles că fericirea,

Iubirea, viaţa, împlinirea,

Le pot găsi în Dumnezeu.



Prin Duhul Sfânt cu bunătate,

M-a ridicat, m-a sprijinit,

Şi clipe binecuvântate

De bucurii nemăsurate

Cu Domnul slavei am trăit.



Chiar dacă treci prin clipe grele

Şi simţi că-nfrânt te prăbuşeşti,

O, n-asculta de gânduri rele,

Isus mai tare-i decât ele

Şi-ţi dă puteri să biruieşti!



O, nu ceda deloc creştine,

El ştie tot, nu-i la-ntâmplare;

Apleacă-te-n genunchi mai bine

Şi spune-i totul despre tine

Căci El e Dumnezeul tare.



La El e totul cu putinţă

Deci nu te teme, fii pe pace,

În Domnul tău să ai credinţă

Şi-avea-vei mare biruinţă,

Căci tot ce spune El se face.



Oricât de mare-ar fi durerea,

Tu nu eşti singur niciodat’,

Căci El ţi-aduce mângâierea,

Speranţa, liniştea, puterea,

Să poţi striga: ’’am câştigat!’’



Amin

07 ianuarie 2012