Poezie Pe lemnul de ocară

PE LEMNUL DE OCARĂ



Pe lemnul greu şi aspru de ocară

S-a consumat o dramă, s-a consumat un act

Ca omenirea-ntreagă să nu piară

A lui Hristos lucrare a fost sublimă, clară

El a venit s-aducă din Paradis un pact…



A fost un document gândit de Trinitate

Prin care se cerea o jertfă cum alta n-a mai fost

Ca Fiul preaiubit să guste înjositoare moarte,

Cu sânge sfânt să spele noianul de păcate

O, ce grozav a fost ispăşitorul cost!



Parcă-L vedem în chinuri infernale

Pe Domnul vieţii, pe Mirele iubit

Căci cei ce-L torturau – cu inimi goale

Nepricepând divinitatea misiunii Sale

Se delectau să vadă trupul Lui zdrobit,



Se delectau s-arunce ocări şi vorbe grele

C-aşa-s fiinţele-nşelate de infern

Dar El Îşi îndrepta privirea către stele

Zicând: “Crucificarea poate să îi spele

Să n-aibă parte de zbuciumul etern.”



Stridentul sunet al sinistrelor ciocane

Străbate veacuri; ajunge şi la noi

L-au ţintuit pe lemn fiinţe inumane

Dar actul răstignirii născut-a milioane

De gânduri sfinte şi simţăminte noi,



Şi a născut fiinţe ce-au părăsit structura

Acelui trai ce n-avea scop divin

Şi-au cunoscut, apoi, din Cer căldura

Şi s-au lipit, total, de-nvăţătura

Ce poate să producă veşnicul alin.



Ce nobilă lucrare! Ce act fără egal

S-a petrecut demult pe crucea blestemată!

Ne amintim, plângând, cum pe sinistrul deal

S-a împlinit lucrarea ce-naşte-un ideal

Pentru omenirea la sfinţenie chemată.



La lemnul greu şi aspru de ocară

Ne îndreptăm gândirea să ne alimentăm

Cu noi tării spre a sui pe scară

Spre Cel ce face viaţa primăvară

Şi ne-a chemat, în veci, cu El să stăm.



gc