Poezie Pe lemnul de ocară

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 122
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4602-pe-lemnul-de-ocar]Pe lemnul de ocară[/url]

PE LEMNUL DE OCARĂ



Pe lemnul greu şi aspru de ocară

S-a consumat o dramă, s-a consumat un act

Ca omenirea-ntreagă să nu piară

A lui Hristos lucrare a fost sublimă, clară

El a venit s-aducă din Paradis un pact…



A fost un document gândit de Trinitate

Prin care se cerea o jertfă cum alta n-a mai fost

Ca Fiul preaiubit să guste înjositoare moarte,

Cu sânge sfânt să spele noianul de păcate

O, ce grozav a fost ispăşitorul cost!



Parcă-L vedem în chinuri infernale

Pe Domnul vieţii, pe Mirele iubit

Căci cei ce-L torturau – cu inimi goale

Nepricepând divinitatea misiunii Sale

Se delectau să vadă trupul Lui zdrobit,



Se delectau s-arunce ocări şi vorbe grele

C-aşa-s fiinţele-nşelate de infern

Dar El Îşi îndrepta privirea către stele

Zicând: “Crucificarea poate să îi spele

Să n-aibă parte de zbuciumul etern.”



Stridentul sunet al sinistrelor ciocane

Străbate veacuri; ajunge şi la noi

L-au ţintuit pe lemn fiinţe inumane

Dar actul răstignirii născut-a milioane

De gânduri sfinte şi simţăminte noi,



Şi a născut fiinţe ce-au părăsit structura

Acelui trai ce n-avea scop divin

Şi-au cunoscut, apoi, din Cer căldura

Şi s-au lipit, total, de-nvăţătura

Ce poate să producă veşnicul alin.



Ce nobilă lucrare! Ce act fără egal

S-a petrecut demult pe crucea blestemată!

Ne amintim, plângând, cum pe sinistrul deal

S-a împlinit lucrarea ce-naşte-un ideal

Pentru omenirea la sfinţenie chemată.



La lemnul greu şi aspru de ocară

Ne îndreptăm gândirea să ne alimentăm

Cu noi tării spre a sui pe scară

Spre Cel ce face viaţa primăvară

Şi ne-a chemat, în veci, cu El să stăm.



gc
SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Pe lemnul de ocară | Salvatorul.ro
meniu prim
Dumnezeu vrea ca inima ta sa Îi aparţină Lui fiecare oră din zi, fiecare zi din săptămână, fiecare săptămână din lună, fiecare lună din an, fiecare an din viaţa ta !