Poezie Rut, tânăra moabită

. Rut, tânăra moabita

cartea Rut





Naomi şi nora sa, Rut,

Drum lung şi greu au străbătut

Până ajuns-au, în sfârşit,

În Betleemul mult dorit



De unde-odată a plecat

Naomi, cu al ei bărbat

Şi cu băieţii amândoi.

Acum, se-ntoarce înapoi



Cu suflet amărât şi greu

I-l ştie numai Dumnezeu!

Căci toţi cei dragi, soţ şi copii

Nu mai sunt azi printre cei vii.



Se-ntoarce însă însoţită

De Rut, tânăra moabită.

Această noră n-a mai vrut

Să ia viaţa de la-nceput



Tot în Moab ,ţara păgână.

N-a vrut acolo să rămână,

Ci s-a ţinut de soacră-sa

Şi a tot stăruit de ea.



I-a zis: "Te rog, nu sta de mine,

Că n-am să mă despart de tine!

Unde te-oi duce, merg şi eu.

Poporul tău, va fi şi-al meu



Şi Dumnezeul tău cel sfânt

Va fi şi-al meu, pe-acest pământ.

Şi facă Domnul ce va vrea,

Dar de tine, nu m-oi lasa!"



Şi uite-aşa, printre evrei

S-au stabilit două femei

Trăind cu greu, în sărăcie

Şi în amară văduvie.



Rut ceru voie soacrei sale

S-o lase ca să meargă-n vale

S-adune spice-ntr-un ogor

-'N urma secerătorilor,



Că era timp de secerat.

Dar iată că s-a întâmplat

Stăpânu-acelui lan să fie

Un om, de-o rară bogaţie



Dar şi om bun şi credincios.

Văzând-o, i-a vorbit frumos.

La slugi le-a spus voie să-i dea

S-adune spice, cât o vrea!



Ba mai mult, chiar să lase ei

Din snop, câte vreo două-trei,

Să aibă şi ea ce s-adune.

Şi-atunci, slujbaşii-ncep a-i spune



Stăpânului lor bun, Boaz

De al Naomei greu necaz

Şi de această noră-a sa

Ce nu s-a despărţit de ea,



Ci-a preferat să-şi cate rost

Şi să găsească adăpost

Sub aripa lui Dumnezeu.

Şi-a părăsit poporul său



Şi ţara-n care a crescut,

Pentru-n popor necunoscut...

Aceste vorbe l-au uimit

Şi-atunci, Boaz a poruncit



S-o lase-n fiecare zi

Până culesul s-o sfârşi

S-adune spicele rămase.

Apoi, le zise chiar, s-o lase



Din vasul lor, apă să bea

Şi chiar la masă-o pot chema

Pe o aşa cuminte fată.

Ea mulţumi şi încântată,



Se-înapoie seara acasă.

Zise Naomei bucuroasă

C-a adunat spice,-o mulţime

Şi că va aduna şi mâine,



Şi cât va fi de secerat

În lanuri, la un om bogat

Care-i dă voie, i-a promis...

Apoi şi vorbe bune-a zis



Şi-a lăudat-o c-a venit

În neamul lor israelit

Şi pentru că l-a căutat

Pe Dumnezeu-adevărat.



Aflând Naomi buna veste,

A înţeles că Domnul este

Cel care le va ocroti.

Apoi, de-odată-şi aminti



C-acest Boaz, bun şi-nţelept,

E ruda lor şi are drept

Să facă o răscumpărare.

Căci la evrei, când un om moare,



Ruda lui, cea mai de aproape,

De vrea, să-i ia nevasta poate.

Dar dacă a avut moşie,

Atunci, el trebuie să fie



Cel ce va cumpăra din nou

Moşia, pentru neamul său

Pentru ca oricare moşie

Să nu plece din seminţie



Că ţara-i a lui Dumnezeu

Şi-a dat-o după placul Său,

La fiecare seminţie.

Deci ce-a făcut, aşa să fie!



Spunând acestea, Naomi

Pe nora ei o sfătui

Să meargă iar s-adune spice,

Aşa precum Boaz îi zice.



Dar mai apoi, îi dete-un sfat

Pe care Rut l-a ascultat

Şi a făcut exact aşa

Cum o-nvăţase soacră-sa.



Boaz, fiind la treierat,

La arie a-ntârziat

Şi-acolo a-nnoptat, pe câmp.

Rut l-a văzut şi atunci când



Adormi omul, obosit,

Ea-ncetişor l-a dezvelit

Şi i s-a culcat la picioare.

Boaz, s-a speriat cam tare



Când s-a trezit-n al nopţii toi

Şi a văzut că-n stog sunt doi

(Căci se culcase bucuros

În paie, într-un stog de orz.)



A zis: "Cine-i acolo??!! -"Rut,

Slujnica ta, şi am făcut

Acest gest, numai ca să ştii

Că dacă vrei, vei putea fii



Cel ce poate răscumpăra

Averea Naomei, soacra mea

Şi a lui Mahlon, soţul meu,

Care-a fost luat de Dumnezeu".



Mirat de-aşa înţelepciune

Şi cinste,-atunci Boaz îi spune

Că-ntr-adevăr, va încerca

Şi el le va răscumpăra.



Şi-aşa făcu. Boaz veni,

Pe-o altă rudă o-ntâlni

(Era o rudă mai de-aproape

De Rut) şi o-ntrebă de poate



Şi bine-nţeles, dacă vrea

Şi dac-o va răscumpăra

Pe fata moabită, Rut

Şi-acea moşie ce-a avut



Naomi şi familia.

Însă, va trebui s-o ia

Şi pe acea Rut de soţie!

Omul n-a vrut. Cu bucurie



Boaz, omul bogat şi drept

Şi-atât de bun şi înţelept,

Răscumpărarea a făcut

Şi s-a căsătorit cu Rut.



Nici nu visase Rut vreodată

Că va ajunge-aşa bogată

Şi-aşa iubită de bărbat!

Domnul i-a binecuvântat



Şi-un băieţel le-a dăruit.

Soacra Naomi, l-a primit

Şi l-a crescut în casa sa,

Căci sufletul îi mângâia.



Prin fiu, Domnul le-a dăruit

Ceea ce nici n-ar fi gândit;

Un nume mare-n Israel.

Obed i-au zis. Mai apoi, el



A fost bunicul lui David

Şi-acest David, a devenit

Cum bine ştiţi, un împărat

De Domnul binecuvântat



Şi despre care El zicea:

"E om după inima Mea!"

Din el, cum Biblia ne-a spus,

S-a născut peste ani, Isus.



Vedeţi, ce binecuvântare

Dă Dumnezeu omului care

Îşi lasă rude, neam şi ţară

"Ieşind din tabără afară"



Ca să-l urmeze pe Hristos?

Acela va fi bucuros

Căci şi acuma, va primi,

Pe-acest pământ cât va trăi



De o sută de ori mai mult

Ca orişice ar fi pierdut,

Dar mai ales, o veşnicie

Cu Domnul cel sfânt, o să fie.



El ne-a răscumpărat pe noi,

Ne-a dus la Tatăl, înapoi

Cu preţ de sânge a plătit

Tot răul ce l-am săvârşit.