Poezie Dragostea divina (1)

Dragostea divina

De Octavian Sarb.



Sa lasi in urma ta miros placut,

Pe unde treci, mireasma-mbietoare,

Parfumul bunatatii fie-ti cunoscut,

Si dragostea, si lunga ta rabdare.



Aceasta, iti doresc de ziua ta,

Prin harul Lui, vei fi desavarsita,

Dar, azi si maini, vei fi si altcumva,

Nu dispera, nu fi nefericita!



Hristos muri, luand pacatul tau,

Dar, a-nviat, si-I viu intotdeauna!

El te-a rascumparat, tu esti copilul Sau,

Dar, tu decizi daca accepti minunea.



Minunea dragostei desavarsite,

O vei gasi in Sfintele Scripturi,

De vei cauta acol`, ce El promite,

Vei sti c-aici, noi, nu suntem singuri.



Ci, El ne va purta de grija,

Caci, El e Tata, noi, copiii Lui,

Si, cand cel rau ne va rani c-o schija,

Vom sti mai mult puterea harului.



Caci, nici un rau ne ne atinge,

Ci, totul are-un scop desavarsit,

Iubirea, ce nu se mai stinge,

Sa fie lucrul cel mai pretuit!



Oradea 30 dec 2011.