Poezie La un pas de vesnicie

La un pas de veşnicie





Înc-un an trecură...

Am cu unul mai puţin

Şi-aşa şiret se strecurară...

Cu tot cu bucurie şi suspin!



A fugit în grabă mare,

Ca un vâjâit de vânt

Dar spre marea mea mirare,

Tot mai tânăr sunt!



Şi chiar cu fiecare brazdă dată,

În obrajii mei c-un plug tăcut

Nu va putea s-atingă niciodată

Cerul semănat în cortul meu de lut!



Deşi în goana lui fără popas,

Îmi ia de fiecare dată din tărie

Aripile sunt tot ce mi-au rămas,

Ca să zbor spre veşnicie.



Omul!...pe zi ce trece se învecheşte

Ca o haină ce se rupe c-uşurinţă

Însă doar atunci se înnoieşte,

Când se-ntoarce cu căinţă!



Acum când te desprinzi ca o clipă ruginită,

Dintr-un timp ce scârţâie din greu...

Întreabă-te, cum eşti pe axa lui finită...?

Împăcat sau nu, cu Dumnezeu?



~Amin~