Poezie Sunt un fiu intors acasa !

Nu sunt fulgul de zăpadă,

Nici stejar nu sunt

Nu sunt crinul din livadă

Nu-s nici frunza-n vânt.



Nu sunt prinț în lumea asta,

Nu-s nici cerșetor,

Sunt un fiu întors acasă,

Recunoscător !



Două brațe-au stat deschise

Așteptând mereu

Să mă-ntorc din pribegie,

Iar la Tatăl meu...!



Ochi deschiși, de îndurare,

Zarea măsurau,

Luminoși ca două stele

Urma-mi căutau...!



Doamne, ce eram atuncea,

Fulg sau frunză-n vânt ?

Fără scop și fără țintă,

Ce-am fost pe pământ ?



Eram fiul Tău și-atuncea

Dar nepăsător,

Pribegeam străin în lume

Și risipitor.



Tu, iubind ca un Părinte,

Ai rămas privind...

Așteptând, din lumea mare

Să mă vezi venind !



Astăzi îmi aduc aminte,

Cum m-am luminat,

Când întors, în pragul casei,

Tu m-ai sărutat !



Ți-am citit în ochi iubirea

Sufetului Tău,

Și am spus cu ochii-n lacrimi:

Ca argat vin eu !



Însă Tu, iubit Părinte,

Totul ai iertat.

M-ai primit ca fiu acasă,

Nu un biet argat !



Și de-atunci, în lumea asta,

Nu-s o frunză-n vânt,

Nici o umbră trecătoare

Nici stejar nu sunt.



Nu-s nici fulgul de zăpadă,

Nu-s nici cerșetor.

Sunt un fiu-întors acasă,

Recunoscător !