Poezie Mama lui Samson

Mama lui Samson

Judecători 13.





În Israel trăia odată

Un om şi cu soţia sa.

Aceasta era supărată

Că nu avea copii şi ea.



Dar într-o zi, pe negândite,

Un înger a venit la ea

Şi-aceste vorbe-au fost rostite

Iar ea, cu teamă le-asculta:



"Eu ştiu că tu eşti supărată

Că n-ai putut avea copii,

Dar vei fi binecuvântată

Şi-un fiu, curând îl vei primi.



Însă ia seama: niciodată,

Cât timp în pântec l-oi purta

Nu vei lua hrană necurată

Nici băuturi tari nu vei bea.



Iar după ce pruncul s-o naşte,

La fel, să-l creşti deosebit

Căci prin acest prunc veţi cunoaşte

Că Domnul nu v-a părăsit.



De-aceea, briciul să nu treacă

Vreodată peste capul lui

Şi nimeni nu o să-l întreacă,

Va fi viteazul Domnului.



El va lupta cu vitejie,

De filisteni vă va scăpa.

De-aceea, Domnu-ţi spune ţie

De-acum, ce se va întâmpla".



Femeia asculta smerită

Tot ce-i vestise solul sfânt

Apoi, ea alergă grăbită

Ca să repete-acest cuvânt



Soţului ei, ce cu mirare

Şi parcă neîncrezător

Află această veste mare

Ce s-o-mplini în viitor.



Atunci, el se rugă la Domnul

Cel mare şi înfricoşat

Cerând ca să mai vină solul

Cu-această veste, înc-odat',



Gândind că ,de această dată

Îngerul va veni la el.

Însă , ca şi întâia dată,

Vorbi femeii, tot la fel.



Şi-i repetă aceleaşi sfaturi

Ce îl priveau pe pruncul lor.

Ea alergă, prin spini şi haturi

Fiindcă lucra pe un ogor



Şi îşi chemă iute bărbatul

Să vadă îngerul şi el

Şi să-i asculte şi cuvântul

C-aşa a zis, că vrea şi el.



Veni. Şi îngerul repetă

Aceleaşi vorbe ce le-a spus.

Nu le dădu altă reţetă,

Aceleaşi sfaturi le-a adus.



Soţul a vrut să ospăteze

Pe solul cel venit de sus

Fiindcă voia să-l onoreze,

Dar îngerul aşa i-a spus:



"Nu voi primi ce vrei să-mi dai tu,

Căci nu mănânc din ce-i al tău,

Dar bine dacă vrei, fă altul:

Închină-te lui Dumnezeu!"



Şi cei doi soţi aşa făcură;

Un ied jertfiră pe altar.

Nu-n cort, ci pe o stâncă dură

Şi Dumnezeu le dete har:



Vazură-n flacăra-albăstruie

Care se ridica spre cer

Pe acel înger, cum se suie.

Înfricoşat de-acest mister,



Soţul şopti cu mare frică:

"E Domnul! Sigur vom muri!"

Soţia însă, îl ridică

Şi înţeleaptă,-l lămuri



Că n-ar mai fi primit îndemnul

De-a creşte pruncu-aşa frumos

Dacă nu i-ar fi iubit Domnul,

Căci Dumnezeu e credincios



Şi tot ce spune, împlineşte.

Deci vor trăi! Ea va avea

Fiul pe care şi-l doreşte.

Sigur, aşa se va-ntâmpla!



Şi-aşa a fost. Când sosi vremea,

Soţia născu un băiat

Ce n-a ştiut ce-nseamnă teama,

Domnul l-a binecuvântat.



Şi prin Samson (c-aşa-l numiră

Părinţii, nume de viteaz)

Domnul făcu o izbăvire

Scăpând evreii din necaz



Căci douăzeci de ani de zile

A fost Samson judecător.

Duşmani, el a ucis cu miile,

Eliberând al său popor.



Dar pentru ce-a fost scrisă oare

În cartea sfântă, Biblia,

Toată această întâmplare?

Ce-nvăţături primim din ea?



Întâi, că Dumnezeu vorbeşte

Oricui ascultă glasul Lui.

Oricui, atunci când se smereşte!

Femeii, sau bărbatului.



El nu face deosebire

De rasă, sex, sau altceva,

Ci tuturor dă mântuire

Celor ce vin la Golgota.



Apoi, ne spune c-ascultarea

E singura care ne ţine,

Ne-aduce binecuvântarea,

Ne-nvaţă ce e drept şi bine.



Aşa ne-a spus Mântuitorul:

"De mă iubeşte cineva,

Îmi va păzi mereu cuvântul

Şi Noi, cu el, în veci vom sta."



Să credem şi noi cu tărie

Să ne smerim, oricine-am fi,

Căci şi cu noi , El vrea să fie

Poruncile de-i vom păzi.



Ajută-ne, o, sfinte Tată

Să credem toţi în Fiul Tău

Şi-atunci, vom şti că niciodată

Nu vom fi biruiţi de rău.