Poezie În rugăciune când revin...

În rugăciune când revin

Că-i seara, dimineaţa,

Nu-aduc cuvinte în suspin,

Ci-mi rog să-mi vină Viaţa.



Ea, sinceră, ridică sus

Şi dor, şi bucurie,

Repovestindu-i lui Isus

Orice trăire vie.



Ea nu se tânguie-n oftat,

Durerile nu-şi plânge,

Căci lămuresc mai detailat

Pulsările de sânge.



Nu se va gudura scâncind

În fraze-nzorzonate,

Arde senin şi mulţumind

Cu toate, pentru toate.



Iar eu – ce aş putea să spun,

Când Ea mai bine spune...

Eu Vieţii mele mă supun,

Cum Ea mi se supune.



Şi ce n-ar zice – întăresc:

Le ştie doar pe toate –

Fiindcă-i dar dumnezeiesc

Ce m-a salvat din moarte.



Când rugăciunea-a isprăvit

Mă bucur pentru Dânsa:

Este un zâmbet fericit

Şi nu oftează plânsă.



Deci ne pornim mai vii, mai noi

Că-i noapte, zi senină,

O rugăciune amândoi

Pe-o Cale de Lumină!