Poezie M-ai ridicat de jos

Când m-ai chemat din întuneric la lumină,

Atunci Îți împleteam din spini cunună.

Greșeala mea Ţi-o așeza pe frunte,

Păcatul meu Te-a batjocorit pe culme.



Răcnea ura din mine: Răstignire! Răstignire!

Bezna din mine, nu vedea blânda privire;

Cu ale mele fărădelegi coasta Ţi-am străpuns,

Pe lemn, pe pământ, sângele șiroind a curs.



A mea-nălțare și mândrie Te-a pironit pe cruce.

Eu Ți-am bătut cuiele-n palme și-n picioare,

Rătăcirea mea Te-a pus Isuse, între tâlhari

Pe culmea durerii, acolo, Te-am lăsat ca să mori.



Pământul s-a cutremurat, cerul s-a răzbunat

Atunci m-am temut; spre Tine m-am uitat.

În ochii suferinzi, zărit-am un licăr: ne-am mai întâlnit!

Inima mi-a fulgerat: era iubirea ce m-a căutat...!



Săgeți loveau în mine, chemarea din privire...

Și-au luminat fulgerele întunericul din mine,

Căzut-am în genunchi la cruce îndurerat,

Iertare Îţi cerea călăul ce Te-a crucificat.



Lacrima se contopea cu picurul de sânge

Iubirea Ta pătrunsă adânc în inima ce plânge,

Dragostea Ta mi-a spălat haina pătată

Cu sângele ce șiroia din sfânta coastă.



Simțeam în adiere sfânta mângâiere

Acolo mi-ai iertat a mea fărădelege

Ai șters cu a Ta iubire trecutul tot,

M-ai îndemnat să urc spre vârf, că pot.



Mereu cu mine, urci înaintea mea.

Eu Te ascult, pășesc pe urma Ta,

În greul vieții, și prin suferință,

Pe brațe mă ții, îmi dai biruință.



M-ai ridicat de jos din colbul lumii,

Piciorul mi l-ai pus pe treptele iubirii.

Acuma urc spre patria mult dorită,

Tot ce e lumesc, las în urmă.



Îți mulțumesc. Te preamăresc, Te slăvesc,

Căci dintre cei pierduți Tu m-ai ales.

Smerit Te aștept, îngenunchiat, supus

Să plec cu Tine spre drumul ceresc.