Poezie Cădere de ani

Sfârşitul de an bate-n clopotul sorţii

Ducându-şi istoria la cimitir,

Căzând amintit în sicriile morţii,

Pierzându-şi urzeala şi ultimul fir.



Ne vine alt an să pornească aratul,

Sămânţa s-arunce în viitor,

Dar tot ca şi azi s-a sfârşi seceratul -

El s-a încheia ca toţi anii ce mor.



Doreşti, nu doreşti - va veni şi momentul

Când nu vei petrece, nu vei întâlni -

Din an îţi vor duce-n mormânt monumentul,

Pe cruce doar doi ani zgârcit îţi vor scri.



Deci unul încearcă să-nveţe credinţă

Cătând prin scripturi stihuri care-i convin,

Un alt, genial, cu gândiri de momiţă

Socoate de viaţă un pântec mai plin.



Cum unul şi altul se-nvolbură-n frică

Cu toată nădejdea minţită în ei:

Din zidul de minte rămâne nimică -

Eternul nu-ncape în roadele ei...



Venii la Isus dintr-un an dus pe moarte

Cu inima toată, cu viaţa-mi în şir,

Nu m-am rătăcit în ştiinţa de carte,

Ci-n Duhul Lui astăzi păşesc şi respir.



De-aici veşnicia e-aşa luminândă

Prohodu-mi cu pomi prefăcut e în cânt,

Observ azi că încă un an se perindă

Ca şi un frunziş ce-a căzut pe pământ.



Zâmbesc doar uşor ca spre-o frunză uscată,

Frumoasa căzută ce pot s-o culeg

Şi să o admir, neuitând că e moartă,

Când eu liniştit în vecie tot merg.