Poezie Without God- Fără Dumnezeu

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 65
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4754-without-god-f-r-dumnezeu]Without God- Fără Dumnezeu[/url]

inspirată de eseul fratelui George Cornici WITHOUT GOD şi traducerea surorii noastre

Florica Ficard (FFICNIC) cărora le aparţine şi titlul poezii.



Doamne! Nu mă lăsa Withoud God!

Sunt o apă şi-o ţărână, doar un glod.

Te rog! Vino, cu mine să stai de vrei

Chiar începând de-acum, de Sinday.



Sunt slab, nu mă lăsa ca să păcătuiesc

Alungă-l pe cel rău ca eu să nu greşesc

Cu sufletul jelit Te rog ca să îmi iei

Greutatea păcatului în ziua de Mournday.



Sfâşiată-i inima şi sufletu mi-e chinuit

Şi lacrimile mele sunt fără de sfârşit

O Stăpâne adorat! Te rog iarăşi de vrei

Vino şi mă alină în ziua de Tearsday.



Sunt în declin total şi mult eu am pierdut

Am irosit şi-mprăştiat, tot ce am avut

N-am fost atent la-mprejurări şi-amicii mei

Care m-au ajutat s-ajung aşa de Weastday.



Dar Tu Stăpâne drag şi mult iubit, m-ai ajutat

Încet şi cu răbdare ai lucrat, m-ai transformat

Mai toarnă-mi setea şi dorul de Tine dacă vrei

Căci vreau, în fiecare zi să fie, numai Thirstday.



Mă întăreşte cu putere şi dă-mi înţelepciune

Din orice încercare-aş fi, eu să ies cu bine

Orice neputinţă şi durere, Tu Doamne să le iei

Şi să m-ajuţi cu Braţul Tău, în ziua de Fightday.



Şi-acum când am ajuns la sfârşitul sfârşirii

Neputincios privesc căci a ajuns ziua zdrobirii

Îngenunchez în Faţa Ta şi dacă mă mai vrei

Primeşte-mă aşa cum sunt în Shatterday.



Şapte zile, nu reuşeşti, nu poţi să stai mereu

Singur, părăsit, nenorocit şi FĂRĂ DUMNEZEU

Şi de lipseşte Domnul nostru Cel iubit şi drag

În toate tu eşti WEAK..... neputincios şi slab.



Cu eul meu zdrobit, cu inima-n suspine

Mă smeresc în Faţa Ta şi vin acum la Tine.

Cu viaţa mea, care-i, numai bucăţi-bucăţi

Mă-nfăţişez la Tine şi vin ca şi în alte dăţi.



Să-Ţi mulţumesc că de Sinday, m-ai curăţit

Şi ai iertat ce am greşit, ce am păcătuit

Iar de Mornday, când se bocea şi se jelea

Mâna Ta sfântă, mă alina, mă binecuvânta.

Cu duhul sfâşiat şi pradă chinurilor

Intram în Tearsday, care era, ziua lacrimilor

Şi-apoi, într-un declin total şi-aşa pierdut

Ajuns-am de Weatsday irosit şi cu-n dor mult,

Să vin, s-alerg la Tine iubite Dumnezeu

Să-Ţi spun că-s însetat de Tin' şi de Cuvântul Tău

Şi-n ziua de Thirstday, eu Doamne Te-am rugat

Pentru Tine, aşa să fiu, cu sufletu-nsetat.

Şi am venit să-Ţi mulţumesc că de Fightday

Ai alergat ca să m-ajuţi, la Tine să mă iei

Pe acel rău, l-ai rupt bucăţi, l-ai sfărâmat

Încrederea ce o avea în el, i-ai zdruncinat

Şi ai zdrobit pe toţi acei care erau mişei

În ultima zi, a nimicirii, de Shatterday.



Amin

27-28.12.2011 Firenze











SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Without God- Fără Dumnezeu | Salvatorul.ro
meniu prim
Bine este să aștepți în tăcere ajutorul Domnului.