Poezie S-au dus, au dispărut în grabă zilele de ieri

S-au dus, au dispărut în grabă zilele de ieri

Amprenta urmelor de paşi... doar ne-a rămas...

Se întâmplă aşa, că în viaţă avem atâtea întrebări

Când greu ne apasă piatra nevegherii unui ceas.



Ştim bine... anii noştri zboară fără părtinire...

Şi un examen scurt avem... dar lung de-o viaţă

Opreşte-te din când în când din veşnica grăbire

Căci mai de preţ e cerul şi slava lui măreaţă.



Se scurg în nefiinţă anii clipă după clipă

Se duc... şi nu se vor întoarce niciodată...

Ce trist şi dureros când faci din viaţa ta risipă

Şi nu înţelegi... căci toate se vor sfârşi odată.



Nu sta nepăsător... gândeşte-te la veşnicie...

Căci ai un suflet doar atât de scump şi preţios

Când dangătul de clopot vesteşte ziua cea târzie

Ce vei răspunde atunci când te va întreba Hristos.



Nu zăbovi să ajuţi pe acel ce-i obosit pe cale

Grăbeşte-te să-i uşurezi durerea în ceasul greu

Şi dacă-ţi dăruieşti iubirea şi timpul vieţii tale

Tu răsplătit vei fi atunci de Domnul Dumnezeu.



Acum când încă inima în pieptul tău mai bate

Şi tu eşti în stare să faci cuiva o faptă bună...

Grăbeşte-te să aduci cuvânt de mângâiere, frate

Celui întristat... şi sus în ceruri vei avea cunună.



Ce-i viaţa noastră… anii zboară iute ca un vis…

Se scurg ceas după ceas ca într-un apus de soare

Şi vor rămâne mărturie în cartea vieţii ce s-a scris

Pentru bucurii divine sau pentru un sfârşit ce doare.



Cu regret lăsăm în urmă ritmul clipelor pierdute

Şi ne tânguim… căci n-am trăit după Cuvânt…

Dacă scopul sfânt şi jertfa scumpă sânt nesocotite

Noi vinovaţi vom fi de toţi paşii noştri pe pământ.





*******