Poezie Arde cu folos

Arde cu folos



Lumânare care arzi

Și lumină răspândești,

Nu te plânge că tot scazi,

Căci lumină dăruiești,

Mare sau mică, cum ești.



Chiar de ceara-ți se topește,

Lumina e tot lumină.

Ea arată și vestește

Pe ce Cale să se vină

La Viața cea divină.



Din flacăra ta se-aprind

De dorința noii vieți

Luminițe, rând pe rând

Și-n nespuse frumuseți

Să pășească le înveți.



Multe suflete iubite

Ce azi nu cunosc Lumina;

Pot fi de tine aprinse

Să emane bucuria,

Că primit-au Mântuirea...



Te consumi, dar cu folos!

Căci a fost străpuns de tine

Întunericul cel gros

Și în urmă-ți vin lumine

Strălucind de Mântuire.



Arde, plin de bucurie

Căci lumina ta a scos,

Din adâncă-ntunecime

Sufletele la Hristos

Și ard ca tine: Cu folos!



Nu te plânge c-ai scăzut

Și-a rămas puțin din tine;

Bucură-te c-ai avut

În suflet Lumina vie

Ce Domnește-n veșnicie! Amin.



de Ioan Hapca (Ionică) Zaragoza