Poezie Argint de Crăciun

Copaci de argint, păduri de argint,

Cristalele stelelor pe câmpuri viu scapără...

E iarnă, e ger şi e frig pe pământ,

Iar fumuri de-argint se ridic din hogeacuri.



Acoperişuri bătute-n cristal,

Casele cruci argintate înalţă;

Că-i mediu urban, ori că-i mediu rural,

Argintu-n oricare cuvânt se înţeasă.



În lumea-argintată strigă negrele ciori,

Te miri că în alb ele-s triumfătoare;

Ca clopoţei s-aud răsunători

Treizeci de arginţi în pumn la fiecare.



Sunăm cum sunam la „adio”, „salut”

Simţind cum se-mbuibă-n mândrie figura

Apatici la ce-a fost „La început”

Din lumea aceasta ca banul de-a dura.



Cândva magi veniţi dintr-o lume de nopţi

Aduseră aur, tămâie şi smirnă

Ca daruri Acelui ce spulberă morţi

Ca Viaţa să fie pe veci în Lumină.



Azi noi, lângă iesle, în şir nesfârşit,

Urând frământări şi ambiţii meschine,

Scăpăm şi scăpăm de bănuţi de argint

Şi unde şi-o lacrimă grea de ruşine.



Dar totuşi în jur se mai bântuie corbi

Epave de stele răsună, răsună,

Scâncesc cerşind palme şi palme de orbi

Cerând ca arginţi în căuş să le pună.



De cioburi de stele azi palma-am salvat

Acum o citesc să găsesc în ea vină,

Dar cât nu-o privesc judecând încordat

E numai Viaţă, Iubire, Lumină!