Poezie Va trece iarna

Cu straie albe de ninsoare

Împodobit-ai tot pământul,

Cu uriașele covoare,

Tu, Doamne i-ai țesut veșmântul.



Semeții pomi, cu haina verde,

Au suportat arșița verii,

Dar toamna, după cum se vede,

I-au dezbrăcat în toiul serii.



Cu strai de doliu ruginii,

Toamna îmbracă toți copacii.

Pe munți, pe dealuri, pe câmpii,

Lipsiți de roade-acum, săracii.



Apare iarna-ncetișor,

Căci toamna,repede sfârșește,

Iar Domnul ce-i Stăpânul lor,

Tot universu-mpodobește.



Ce măreție, ce splendoare!

Ce talentat ești și-nțelept!

Mă mir, o Tată, cât de mare,

Și iscusit ești Tu și drept!



La fel pe noi, Tu ne-ai creiat

Ca pe un pom ce înflorește.

Când florile s-au scuturat,

Urmează timpul ce rodește.



Și-apoi, când fructul este copt,

E strâns și e pus în grânare.

Cel ce-a muncit și-i înțelept,

Aduce roadă tot mai mare.



Când vine iarna neputinței,

Și bobul nost' stă sub zăpadă,

Vom fi părtași făgăduinței

Că ochii noștri o să-L vadă.



Va trece și iarna geroasă

Și-om încolții...la primăvară,

Când noi, vom fi chemați Acasă,

Iar Domnul pe cer o să-apară.



Ce întâlnire minunată!

Aproape e a Sa răpire!

Te pocăiește, căci Te-așteaptă

Să-mbraci haina de in subțire!