Poezie Naşterea

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 38
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4876-na-terea]Naşterea[/url]

Noaptea potopi pământul inundându-l cu dispreţ

Savurându-şi legea strictă-n beznele religioase:

Luminiţe din ferestre stele se propun isteţ

Ce nimic nu dau acelor care nu-s acum în case.



Întunericul afară hohoteşte fără jug

Ţupăind ca apucatul de la munţi până la mare,

Calcă fără sinchiseală orice casă, orice rug,

Ce încerc, cuprinşi de spaimă, să-i se-mpiedice-n picioare.



Este el atotputernic – frica bântuie în jur;

Că în temple şi colibe, lângă ruguri şi candele

Tremură o lume-ntreagă prinsă-n crezul său obscur

De la fire până-n suflet, de la lacuri până-n stele.



În lumini aprinse-n fire s-ascund oamenii fricos

Încălzindu-şi mintea rece cu versete din Scriptură,

Şi nu-i doare că pe-afară se zbat alţii, fără dos

Când pronunţă slove sfinte-n rugăciunile din gură:



„Noi suntem, Doamne,-n lumină şi îţi mulţumim smerit

Că ne-ai dat şi foc, şi Carte, şi cetate de afară,

Iar pe cei ce înăuntru încă nu au nimerit

Pedepseşte-i, Doamne Sfinte, cu răceală şi ocară.



Fiindcă ei nu cred în ziduri şi-n Pisanii nu citesc,

Iar lumina n-au aprins-o cu-untdelemn ori de la lemne,

Deci acum prin noaptea morţii întuneric bâjbâiesc

Necrezând lumini din case care zbat atâtea semne.



Vino, Doamne, mai degrabă căci aici ne chinuim

Şi trimite din înalturi pe puternicul Mesia,

Iar pe cei ce-s în afară nimiceşte-i, Elohim,

Ca poporul sfânt ce-aşteaptă să atingă veşnicia!”



Călăreţul pe cal palid trece neîndurător

Nedând celor ce se roagă în credinţă să se-mbete

Şi pe casele-palate, şi pe templul orbitor,

Rânjind oase fără viaţă el îşi pune-a lui pecete.



Dar lângă-un sălaş aiurea el încetini din pas

Auzind cum bezna geme de fiorul Dimineţii,

Prima dată simţi-n sine groaza-n os şi spaima-n glas:

Din sălaş, cu modestie, răsărea Lumina Vieţii.

SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Naşterea | Salvatorul.ro
meniu prim
În adevăr, Legea, care are umbra bunurilor viitoare, nu înfăţişarea adevărată a lucrurilor, nu poate niciodată, prin aceleaşi jertfe care se aduc neîncetat în fiecare an, să facă desăvârşiţi pe cei ce se apropie.