Poezie Ai suferit...

Ai suferit amarul, pedeapsa şi osânda

Şi ai trecut prin chinuri amare, de nespus...

Picau lacrimi de sânge pe faţa Ta cea blândă

Bătut, lovit, scuipat... totuşi, nimic n-ai spus...



Ai suferit o, Doamne, cum n-a suferit vreunul

Ai îndurat Stăpâne, ce nimeni n-a-ndurat

Tu n-ai ştiut ce-i luxul, ce-i casa, ce e somnul,

Dar pentru omenire, mereu Tu Te-ai rugat.



Ai suferit tot chinul - nevrednic de purtat

Şi ai băut paharul nostru, plin de păcat

Tu ai purtat coroana cu spinii omenirii

Astfel, ne-ai dat iertare de păcatele firii.



Ai îndurat batjocuri, hule la-adresa Ta

Şi ai cărat povara, de dragul tuturor

Faţa-Ţi plină de sânge înca tot mai zâmbea

Căci ne iubeai Isuse, al nostru scump Păstor.



Izvor de apă vie, Ţi-au dat oţet cu fiere

Tu, care mergeai la-oricine, Te-au străpuns în picioare

Tu, Cel ce cu-a Tale mâini, pe mulţi ai vindecat,

Te-au străpuns cu piroane, o, Miel nevinovat...



Ai suferit pedeapsa necuvenită Ţie.

Noi merităm tot răul ce Ţie Ţi-au făcut

O, Soare sfânt şi veşnic, venit din măreţie

Nu-mi va trece prin minte, nicicând cât Te-a durut!



Ai suferit căldura ce-ardea toropitoare,

Sudori de chinuri grele, se prelingeau pe trup

Cu rănile adânci, stăteai pe cruce-n soare

Şi ce dureri Isuse, doar Tu ştii, numai Tu...!



Pe faţa-Ţi se citea că erai pur şi sfânt...

Dar ei nu şi-ai dat seama că au de-a face cu-Acela

Ce-are toată puterea în Cer şi pe pământ

Căci El este Stăpânul, peste întreaga Terra...



Şi cu câtă blândeţe, pe toţi Tu I-ai privit...

Erau mai tari ca piatra, n-aveau nimic în suflet.

De mă priveai pe mine, eu cred că aş fi murit

M-aş fi topit o, Doamne, m-aş fi topit încet...



Prin suferinţi amare, o, Doamne trecut-ai

Răbdând de dragul nostru atâta umilinţă

Dar biruind chiar moartea, salvare ca să dai

Te-ai înălţat în slavă, spre glorii-n biruinţă...



Amin.