Poezie L-am întâlnit cu ramura de spini (1)

Ca vechii Magi, din vremurile-apuse,

Eu steaua i-am văzut-o sus pe cer...

De ne-nţeleasa veste ce ne-aduse,

Lucea învăluită în mister.



Şi tot ca ei, I-am înţeles solia,

Pe care ne-o trimise Tatăl sfânt....

Nerăbdător să aflu pe Mesia,

Eu am plecat să-L caut pe pământ.



În sălile de marmură, măreţe,

Sau tăinuite colţuri de palat,

L-am căutat la vesele ospeţe,

În purpură şi-n aur îmbrăcat.



Dar nu era... Să pot să-i aflu chipul

Am colindat prin vânturi şi prin ploi,

Şi L-am aflat în urmă, într-o noapte,

În ieslea umilinţei, printre boi...



Dar ale lumii valuri mari şi crunte

Ne-au despărţit.... Târziu cînd L-am aflat

Era bătut, legat, cu spini pe frunte,

Stând răbdător în faţa lui Pilat.



Şi-apoi, înconjurat de multă gloată,

Batjocorit de toţi, abia mergea,

De spini Îi era fruntea-nsîngerată,

Şi-ncovoiat adînc de crucea grea.



Fărădelegea noastră El o duse,

Răscumpărând păcatul milenar,

Prin chinul Lui şi prin dureri nespuse,

Pe cruce, răstignit între tîlhari.



Şi astăzi cînd privirea mea se suie,

Să-L caute în inimi de creştini,

Îl întâlnesc pe cruci, bătut în cuie,

Avînd pe cap tot ramura de spini.



De-atîţia ani se chinuie pe cruce,

Îi lăcrimează ochii Lui senini,

Tu, viaţa-n desfătări ţi-o poţi petrece

El suferă cu ramura de spini.



Aşteaptă şi-azi chemarea ta târzie,

Să nu mai rătăcească prin străini,

Să-L chemi la tine-n inimă să vie

Şi să-şi arunce ramura de spini.