Poezie Iaela

Iaela

Judecători 4, 5.

Ioan 8:1-11





Credeam că n-avem de-nvăţat

Nimic util de la Iaela.

Dar o femeie-diplomat

Nu prea găseai în vremea-aceea.



Femeile stăteau în cort

Şi grijă-aveau de unt, de lapte

Şi de copii. Acelaşi port

Îl întâlneai atunci la toate.



Şi-aceeaşi viaţă ce trecea

Fără vre-un scop, pe lângă ele

Nimic bun nu li se-ntâmpla,

Doar supărări, şi iar veşti rele.



La fel gândea Iaela stând

Cu ochii aţintiţi în zare.

"Of, Doamne sfinte, până când

Să mai aştept? Nimeni n-apare



Pe drumul ăsta din pustiu.

Dar ce zic eu? Nici n-are cine!

Că doar, de-atâta vreme ştiu

Că nimeni nu vine la mine!



Heber al meu, iar e plecat

Departe, în călătorie,

Iar eu atât l-am aşteptat!

Şi cine ştie ce-o să fie?



Că el zicea că-n Israel

Judecător e o femeie.

Deci viaţa nu mai e la fel.

Dar cum o fi? Eu n-am idee!



Cum de-o ascultă cei ce vin

Ca să le facă ea dreptate?

Ba, a mai zis şi de Iabin,

Că Dumnezeu îl poate bate



Cu toate oştile lui mari

Şi toate carele de luptă!

Cică, evreii-or fi mai tari

Că pe evrei, Domnul i-ajută!



Eu cred în proorocia ei,

Pentru că ştiu, Domnul nu minte!

Când locuiam printre evrei

Ce bine-a fost! Mi-aduc aminte!



O, de-ar fi vrut Heber al meu

Ca să nu părăsim cheniţii...

Am fi rămas cu ei mereu,

Că ne primeau israeliţii...



Că noi, din Ietro ne trăgeam,

Care i-a fost socru lui Moise.

Ne-ar fi ţinut şi-acum de neam!

Chiar între ei, loc ne dăduse!



Acolo traiul e frumos,

Că sunt cu toţi mai drepţi, eu ştiu!

Şi tot poporu-i credincios.

N-a vrut Heber...Acum stăm în pustiu".



Şi tot gândind aşa, Iael

Ieşea din cort şi privea-n zare.

Departe,-ntre pământ şi cer,

Un punct se vede, în mişcare.



"Să fie oare-un animal?

E-un călăreţ, că vine iute!

Uite-l, s-a dat jos de pe cal!

Domnul cel sfânt să mă ajute!



O, e Sisera cel vestit!

Marele general de-armată

Al lui Iabin. De ce-a venit?

Oh, da! Heber mi-a spus odată



C-o să se dea bine cu el,

Ca între ei să fie pace.

Dar, mie nu-mi place de fel!

Ce să mă fac? Că vine-ncoace!"



Sisera era ostenit,

Că-l urmăriseră evreii.

În cort dădu buzna-ngrozit

Şi îi ceru apă femeii.



Iar ea, în loc de alt răspuns,

Îi dete un pahar cu lapte,

Apoi, grăbită, l-a ascuns

Şi-l sfătui, cu false şoapte:



"Nu te mai teme, domnul meu,

Ci stai ascuns şi te-odihneşte!"

"Bine, voi sta în cortul tău,

Însă tu, du-te şi păzeşte!



Şi dacă-ntreabă cineva

Dac-ai văzut oşteni şi care,

Să zici că nu, şi voi avea

Grijă, să-ţi dau răsplată mare!"



Sisera adormi adânc,

Că era rupt de oboseală.

Iaelei îi veni în gând

C-acest om trebuie să piară,



C-a chinuit atât de-amar

Poporul sfânt, cu ură mare.

Ea repede luă un par

Şi i-l batu-n cap, să-l omoare!



Şi chiar l-a omorât, pe loc!

Nici nu visase el să moară!

Ea a chemat apoi în cort

Ostaşi evrei, să-l scoată-afară.



Acum, să nu credeţi cumva

Că Domnului i-ar putea place

Copiii Lui, aşa ceva

Să înveţe şi ei a face!



Că nu-i vorba de duşmani răi,

De oameni, ce-am dori să piară,

Ci sunt dorinţele din noi

Şi relele ce ne-nconjoară!



Domnul Isus n-a osândit

Pe nimeni, în această lume,

Ci El, din contră, a murit

Ca lângă El să ne adune.



El de la moarte a scăpat

Chiar pe femeia păcătoasă

Ca s-o salveze din păcat

Şi să devină credincioasă.



El nu doreşte nicidecum

Ca păcătoşii toţi, să moară,

Ci le deschide un nou drum

Din care răul să dispară.



Dacă în cortul inimii,

Deci în adâncul fiinţei tale,

Vreun gând rău ar năvăli,

Ori se ascund porniri murdare,



Omoară-le imediat!

Distruge, fără ezitare

Tot ce te duce în păcat,

Tot ce te trage spre pierzare!



Chiar "generalii" celui rău

Pândesc mereu cu disperare

Să intre şi-n sufletul tău.

Dar nu uita: Sisera moare!



Că altfel, vrea să devenim

Paznicii gândurilor rele,

Să ne prefacem că nu ştim ,

Că nu ne-am ocupat de ele,



Când noi, de fapt, ni le-am hrănit

Cu tot ce-i bun(cu unt şi lapte

Ce reprezintă timp şi fapte)

Le-am zis şi noi : "Bine-aţi venit!"

Şi le-am îmbiat, cu dulci şoapte.



Iartă-ne, Doamne, c-am primit

De-atâtea ori, duşmani în casă!

Dar slavă Ţie! Ne-ai trezit

Şi i-am distrus din viaţa noastră.



Ne-ajută, Doamne, Te rugăm

Să nu stăm singuri, în pustie,

Ci între-ai Tăi să ne mutăm,

Să fim cu ei în părtăşie.



Să omorâm pe-acest pământ

Ne spune Pavel cu tărie

Şi ne îndeamnă în Cuvânt,

Tot ce e rău: necurăţie,



Curvie, patimi, poftă rea

Şi orice gând de lăcomie,

Că închinare e şi ea

La idoli. Şi făţărnicie,



Şi vrăjmăşie, şi mânii,

Dar şi minciună, răutate

Şi clevetire, vorbării,

Noi să le omorâm pe toate!



Despre Iaela s-a vorbit

Şi s-au scris despre ea istorii.

De ea, Debora-a amintit

În cântece despre victorii.



Dar despre noi toţi, va fi scris,

De ţinem omorâtă firea,

În cartea vieţii,-n Paradis

Şi află toată omenirea.