Poezie Suspinul dragostei eterne

O dragoste atât de mare, ce până la jertfă-a vrut să suie

e pentru tine, om nevrednic: iubirea pironită-n cuie!

Cum ar putea să înţeleagă un om, cu firea lui cea veche,

o dragoste ce n-are seamăn, în lume fără de pereche,

o dragoste ce sângerează cu mâinile pe cruce-ntinse

şi care poate-n agonie să ceară slăvilor nestinse

iertare pentru-aceia care au pironit-o crud, pe cruce...

ea, care iartă până moare,

ea, care către viaţă duce...!



Şi, când te-a întâlnit pe tine, fiinţă ca un fulg sub soare,

te-a preschimbat într-o cetate zidită sus, pe Stâncă tare,

cetate-atâta de frumoasă, ce-L face pe Isus să plângă

şi astăzi ca odinioară, când mai trăia în lume încă...





Şi pentru cine plângi, Isuse...?

Pentru cel ce-a jurat credinţă,

şi care-alergă către idoli acum, cu-atâta stăruinţă...?

Tu l-ai văzut la învierea fiinţei lui spirituale

adânc mişcat de-a Ta iubire, de tainele Fiinţei Tale...

Nu-şi mai dorea nimic atuncea, decât preasfânta-Ţi părtăşie

Şi cerul este martor veşnic ce devotat Ţi-era el, Ţie.



Dar a trecut iubirea-aceea de care-Ţi aminteşti cu jale,

iubirea cea dintâi, când omul, stătea la poala crucii Tale.

Şi, tot cerându-Ţi semne că eşti statornic în iubire,

şi-a lepădat statornicia, s-a conformat cu propria-i fire...



Iar astăzi, când trecut-au anii din ziua naşterii divine,

îi pare greu urcuşu-acela ce-n salturi îl ducea spre Tine.



Cum suferă îndrăgostitul când draga lui nu-l mai iubeşte,

ci către altul e atrasă şi-asupră-i ochii şi-i opreşte,

şi Domnul suferă, când vede cetatea Sa de idoli plină.



Nu simţi cum duhul geloziei, din ce în ce mai stins, suspină...?





Priveşte: cum erai? Dar astăzi? Cum ai să fii din mâine-n mâine?

Spre ce te-ndrepţi cu-nverşunare: doar spre veştminte şi spre pâine?

În clipa de răgaz, ascultă! n-auzi cum tot răsună-afară

bătaia dragostei supreme, bătaia lui Hristos, uşoară...?



Nu-ţi este dor de părtăşia cu El, cu îngerii, cu cerul,

cu Cel ce umple universul, cu Cel ce este Adevărul?



Vai, dragostea ce azi te cheamă să intri-n veşnica salvare

va fi în ziua veşniciei dovada cea mai zdrobitoare

c-ai fost chemat în har să intri şi-n fericire să petreci.

Şi împietrirea vei plăti-o cu remuşcările de veci...

În clipa de răgaz, ascultă: mai e Isus la uşa ta...?

O, dacă e, deschide-I grabnic: e însăşi veşnicia ta!