Poezie Debora

Debora

Judecători 4,5.







În vremuri de-asuprire grea,

Când Israel nu vrea s-asculte

De Dumnezeu şi voia Sa,

Ci au făcut păcate multe,



Şi Dumnezeu i-a pedepsit:

Asupra lor, mulţi prădători

Să-i chinuiască au venit.

Apoi, le-a dat judecători



Care îi învăţau din nou

De Dumnezeu cum să asculte,

Să se ferească de ce-i rău

Şi pe vrăjmaşi cum să-i înfrunte.



Dumnezeu are calea Lui

Când din necaz vrea să te scape.

Izbânda e a Domnului!

Şi e de tine-aşa de-aproape!



Aşa a fost şi-n Israel,

Făcând dreptate tuturora,

Când între Rama şi Betel

Stătea şi judeca Debora.



Ea n-avea slugi, n-avea nimic;

Nici vre-un palat, nici sală mare,

Ci sta smerită sub finic,

Deşi era judecătoare.



Dreptatea o-mpărţea la fel,

Aşa cum Domnul o-nvăţase.

Şi celor mari, din Israel

Şi celor mici, căci ea luase



Legile drepte din Scripturi

Iar Domnul îi vorbea întruna,

El îi dădea învăţături

Şi sfaturi drepte, totdeauna.



Deşi era atât de greu,

Căci era timp de răzmeriţă,

Tocmai atunci, El, Dumnezeu,

Le-a pus în frunte-o proorociţă.



Bărbaţi viteji, n-au îndrăznit

Să salte capul din robie,

Căci împăratul canaanit

Care de luptă-avea vreo mie.



Osteni viteji, nenumăraţi

Şi-arme-avea şi cutezanţă;

De-asta, evreii-nfricoşati

Răbdau sub jug, fără speranţă.



Însă, atunci când s-a sculat

Debora, ca o bună mamă

Şi lui Barac, când l-a chemat,

I-a zis: "Să nu îţi fie teamă,



Căci iată Domnul ce mi-a spus:

“Ia zece mii de-ostaşi cu tine

Şi pe Tabor, urcă-te sus

Iar Eu, voi trage către tine



Toată armata de duşmani

Şi astăzi, ţi-o voi da în mână,

Chiar dacă douăzeci de ani

V-au asuprit, n-o să rămână



Nimic din jugul de oţel".

Însă Barac n-a vrut să plece

Singur, ci a luat cu el

Şi pe Debora, se-nţelege!



Căci omeneşte nu era

Posibil, ca să biruiască!

Doar Dumnezeu, vorbind prin ea,

Ar fi putut să-i întărească



Şi să le dea victoria.

Aşa a fost. Domnul, în mână

Le-a dat putere şi cu ea

Au biruit oastea păgână.



Au fost cu toţi eliberaţi

Şi au scăpat de apăsare.

Dar printre toţi acei bărbaţi

Viteji şi cu-aşa faimă mare,



Care au fost biruitori,

Iar viaţa lor a fost vestită

Şi scrisă în "Judecători",

E şi Debora amintită.



Căci Dumnezeu cel iubitor

Acelaşi e cu fiecare.

El nu este părtinitor!

Aceeaşi binecuvântare



Dă tuturor: femei, bărbaţi,

El diferenţă nu va face.

De cred în El, toţi sunt salvaţi

Şi vor avea în suflet pace.



Căci Domnul ne-a iubit pe toţi

Atât de mult, c-a dat la moarte

Pe Fiul său neprihănit

Ca să ne mântuie de moarte.