Poezie Buna Vestire

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 62
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/4936-buna-vestire]Buna Vestire[/url]

Buna Vestire



Când a fost împlinit timpul, al venirii lui Mesia

Din cer dela Dumnezeu, un înger a fost trimis

În Nazaret la o fecioară şi-adresândui-se a zis:

-Plecăciune mare ţie, căci ţi s-a dat har Maria!



De aceea, între femei, tu eşti binecuvântată,

Domnul Sfânt este cu tine, şi aflat-ai îndurare,

Am venit să îţi vestesc, să te bucuri de urare

Că-n a Lui sacră putere vei rămâne-nsărcinată!



Şi-ai să naşti un copil Sfânt cu numele de Isus,

Fiul Celui Prea Înalt, care pentru-al Său popor

Prin Duhul S-a întrupat, având rol de Salvator

Pentru un timp anumit, părăsind cerul de sus,



Din păcat să-l mântuiască, fiindu-i Mântuitor!

-Facă-mi-se după cuvânt, Maria atunci a spus,

Şi inima-i, i-a tresăltat, bucurându-se nespus,

Iar îngerul a plecat, spre ceruri, în falnic zbor.



Flavius Laurian Duverna

14 decembrie 2011





SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Buna Vestire | Salvatorul.ro
meniu prim
Când te simți singur și părăsit, când lucrurile nu îți merg așa cum ai vrea, când ai probleme și necazuri, atunci Dumnezeu te iubește cel mai mult, și toate necazurile vor lucra spre binele tău.