Poezie De esti Acan

De eşti Acan





Observi că nu mai e înaintare,

Că poporul bate pasu-n loc

Şi nu mai vezi progres în adunare

Doar închinare fără foc.





Şi cauţi în altă parte vina...

Ba-n fanfară, ba în cor

Ba că tinerii-s pricina,

Chiar şi-n cel ce e păstor.





Dar la tin’ nu te-ai gândit,

Că în drumul tău spre Canaan

Păcatul tău nemărturisit,

Poa’ să fie-un paravan.





Chiar acele mici greşeli nevinovate

Ce le-ascunzi cu tine an de an,

Şi crezând că-s ne-nsemnate

Au făcut din tine un Acan.





Şi de ce să zaci sub un morman

De regrete şi-amăgiri?

Când eşti atât de-aproape de liman

Şi de primirea unei moşteniri!





De eşti şi tu-n Acan prin adunare,

Fără prea mari mustrări de conştiinţă,

Întoarce-te dar de la pierzare,

Cu lacrime de pocainţă.





Scoate azi tot ce-i dat spre nimicire,

Din cortul tău de lut

Ca poporul să aibă iarăşi propăşire,

Pe drumul ce-l mai are de făcut.





~Amin~