Poezie Cine mă ridică!

Cine oare mă ajută şi cine mă ridică!

Am sufletul sensibil şi îi aşa de trist

Mă simt bolnav şi mă cuprinde-o frică

Neliniştea din mine se face-acum simţită

Şi-acum realizez cât suferit-a Crist.



Cine mă ridică? Pierdut-am bucuria

Deşertăciune în jurul meu e totul

Sunt trist şi amărât şi toată veselia

A dispărut şi-n mine a rămas pustia

Odihnă n-am şi-aici nu-mi este locul.



Cine oare mă ajută şi cine mă ridică?

O vorbă bună cine îmi poate dărui?

Doamne! Iubirea Ta este puternică

Pe cel rău, Tu îl faci praf ca o nimică

Şi eu, de ce nu reuşesc ca Tine-a fi?



Sunt om, dar sunt, ca un lăstar plăpând

Când bate vântul m-apleacă, mă îndoaie

În faţa vijeliei, sufletu-mi este tremurând

Oricât aş fi de dârz, în ochii mei plângând

Se vede lacrima şi inima-mi se-nmoaie.



Aş vrea să fiu mai tare, dur, cum e oţelul

Să fiu de ajutor celui ce este lângă mine

Aşa eram odată acesta-mi era mie felul

Întăream şi apăram văzusem bin' Modelul

Voiam ca să îţi seamăn, să fiu aşa ca Tine.



Dar, mă văd atât de slab şi de neputincios

Şi mă întreb; ce ai găsit oare la min' frumos?

Ai lăsat, Tronul şi Cerul şi ai venit aicea jos!

Şi om Tu Te-ai născut ca eu cel păcătos!

Să mă nasc şi eu din Duh şi Apă în Cristos!



Şi-atunci! mă mai întreb şi sunt nedumerit!

Cine oare mă ajută şi Cine mă ridică!

Eşti Tu! Acel ce ajutor îmi dai necontenit

Din dragoste Tu mă ridici şi-iată-s fără frică

Primeşte-mi mulţumirea, iubirea neţărmurită!



Amin

11.12.2011 Firenze