Poezie Psalmul 139 (2)

Doamne, Tu îmi cunoşti lăuntru-n amănunt,

ca nimeni altul Tu mă ştii aşa cum sunt.

Tu ştii în mintea mea tot ce gândesc,

cunoşti cuvântul meu "nainte să-l rostesc.



Tu ştii aşa de bine şi lupta sufletească

cu-a mele slăbiciuni, cu firea pământească.

Ştii gândurile negre şi frământarea mea

când nu mai am putere în mine a lupta.



Ştii visurile mele spre care-aspir şi tind

cunoşti dorinţe-ascunse, cunoşti ceea ce simt.

În tot adâncul meu mă ştii aşa de bine,

nimic din fiinţa mea nu este-ascuns de Ţine.



De-aş locui departe la margini de pământ,

să fug de-aş vrea în noapte de ochiul Tău cel sfânt,

oriunde-aş încerca de Tine a m-ascunde

eşti peste tot, în toate fiinţa Ta pătrunde.



Mi-ai întocmit rărunchii, în pântec m-ai ţesut

şi încă de pe-atunci Tu binele mi-ai vrut.

"Nainte de-a mă naşte cu mine-aveai un plan.

Mă-nchin cu reverenţă, Părinte suveran!



De când am fost un prunc pe braţe m-ai purtat

şi în iubirea-Ţi mare în palme m-ai săpat.

M-ai tras mereu spre Tine cu funii de iubire

de planu-Ţi pentru mine cuprinsă-s de uimire.



Ştiut-ai orice zi din toată viaţa mea

din veşnicii le-ai scris pe toate-n cartea Ta.

Cu cine să Te-asemăn şi cum să Te descriu?

Cuvântul meu e slab, aceasta bine ştiu!



Căci sunt o picătură de apă dintr-o mare,

un fir de praf, nimic pe lâng-a Ta splendoare.

Dar pentru că în totul mă ştii aşa de bine

lucrează-n viaţa mea, să semăn vreau cu Tine.



4 aprilie 2008