Poezie Între pământ şi cer (1)

"Dar îngerul le-a zis: Nu vă temeţi: căci vă aduc o veste bună, care va fi o mare bucurie pentru tot norodul: astăzi, în cetatea lui David, vi S-a născut un Mântuitor, care este Hristos, Domnul.” (Luca 2: 10-11)



Între pământ şi cer, stă agîţat destinul,

Acelora ce trec nepăsători prin lume,

Acolo printre vânturi şi meteori, satinul

Celei mai calde stele, prezice o minune.



În şoaptele iubirii şi-a bucuriei sfinte,

Ce doar Dumnezeirea o poate da deplin,

Se-aude corul slavei, cântând fără cuvinte,

O epopee sacră, a Pruncului divin.



Acorduri mii se-nalţă spre infinita zare

Şi cald fior pătrunde în inime de piatră,

Se pregăteşte cerul de marea sărbătoare

Şi trâmbiţe răsună, acum, ca niciodată.



Între pământ şi cer se află promisiunea,

Un semn de împăcare cu Tatăl, Dumnezeu,

O ungere prin care ni s-a născut Minunea,

Odrasla, Fiu de Rege, Sfetnic şi Domn al meu.



Într-un staul, pe paie, înconjurat de vite,

Intra Isus în lume, umil şi-nfrigurat,

Purta în El tot cerul, cu stele infinite,

El Însuşi un Luceafăr, în lumea de păcat.



A poposit o vreme Lumina şi-ndurarea,

O scurtă preumblare pe-acest pământ ostil,

Aştept şi-acum fierbinte, bătătorind cărarea,

Sub paşii mei haotici, să vină-Acel Copil.



Am pregătit noi daruri, pentru Fiinţa dragă,

Aur, tămâie, smirnă, în sufletu-mi pribeag,

Le-aşez în ieslea sfântă şi viaţa mea întreagă,

O dăruiesc de-asemeni, Copilului cel drag.



Între pământ şi cer, stă mărturie-o cruce,

Pe un fundal profetic, răzbind peste milenii,

Nici focul şi nici apa nu i-au putut aduce

Pieirea, ci din contră, o înnoiesc mirenii.



Şi an de an răsună, colinda minunată,

Osana, Aleluia, ni s-a născut Mesia!

Din inimă făcut-am o iesle-nmiresmată,

Să pun în ea pe Pruncul, ce L-a născut Maria!



12/12/11, Barcelona