Poezie Când mă priveşti

Când Tu, nemăsurat colos

Mă priveşti cu ochii Tăi de foc,

Mă simt pierdut ca-ntr-un haos...

Şi-atât de mic mă simt şi ros,

Şi-atâtea nu-nţeleg deloc...



Când mă priveşti, nu înţeleg

De ce ai atâta dragoste,

De ce m-alegi şi nu Te-aleg,

De ce făr-Tine nu-s întreg,

De ce iubirea trebuie să coste?



De ce-n inimă am durere

Şi-atâta jale-mi cântă-n poartă...

Ce-aş vrea o suavă mângâiere,

O voce stinsă în tăcere,

Ca pieptu-mi vocea aceea să o soarbă.



Să-mi spui de dragostea-Ţi imensă

Şi să mă faci s-o înţeleg

Plutind prin ceaţa-atât de densă...

Zdrobeşte firea mea intensă,

S-ajung nicicând să nu Te neg!



Când mă priveşti, întrega fiinţă

Se scutură din temelii

Şi-mi creşte-adâncă neputinţă

Când văd multa mea necredinţă

Acum, când eşti gata ca să vii.



Când mă priveşti de sus din Cer,

Pe mine, atât de slab şi mic,

Mă simt pierdut şi-aş vrea să zbier

Căci nu am ce să Îţi ofer;

Sunt păcătos, sunt un nimic!



Nimicu-n care ai suflat viaţă,

Nimicul care l-ai ales...

Un chip de lut, un ciob de gheaţă

Dar totuşi făptura măreaţă;

Şi-o jertfă de neînţeles...



Cum braţul Tău mereu mă ţine?

Un nimic pentru ce-ai dat tot...

Creat puţin mai jos ca Tine;

Ce merit am să fii cu mine

Şi să-mi spui "fiu"? Nu ştiu, nu pot...



Nu pot să Te-nţeleg nicicum

Cum ai răbdare după toţi...

Nu dai cu noi să fim praf, scrum

Când părăsim al Tău sfânt drum

Şi să ne-aştepţi cu dor...cum poţi?



Cum poţi decizia atât s-aştepţi

Şi s-o respecţi, oricare ar fi...

Cum poţi pe toţi să ne accepţi

Chiar de suntem aşa nedrepţi?

Cum poţi atâta-a ne iubi?



Când mă priveşti cu-a Ta privire,

Cu ochii Tăi atât de dulci

Zăresc acea strălucire

Ce-n stele-o văd şi-n nemurire

Şi-n albul neînţeles de fulgi...



Când ne priveşti cu ochii Tăi

Ce inspiră atâta vast mister,

Noi nu putem privi în ei

Că ne-am topi, că suntem răi,

Nevrednici de-un aşa etern...



Când Ţi-am zărit pe cer privirea

Şi ochii ce m-au fermecat

Am simţit cum întreagă firea

E cutremurată de iubirea -

Când ochii Tăi s-au întristat.



Nu mă privi, că vrednic nu-s

N-am pocăinţă, doar păcate;

Viaţa-mi întreagă-i un apus

Te-am întristat prea mult, Isus

Şi Te-am lăsat prea mult în spate.



Dar dacă vrei să mă priveşti

Priveşte-mă! Fă-o cu milă,

Să nu mă usuc de stăluceşti,

Ridică-mă dacă doreşti,

Să fiu cu Tine pe-a vieţii filă...



Amin