Poezie Rahav şi fapta ei

Rahav şi fapta ei

Iosua 2



Evreii s-au apropiat

De ţara ce le-a fost promisă

De Domnul cel adevărat.

Dar oare, ar putea fi-nvinsă



Marea cetate, Ierihon?

Că doar, era înconjurată

Cu ziduri mari şi niciun om

N-ar fi putut intra vreodată



În ea pe-ascuns, că n-avea cum!

Nu se intra decât pe poartă.

De-ai fi venit pe orice drum

Erai văzut. Şi aspră soartă



Te aştepta, de nu aveai

Motive bine-ntemeiate.

Evreii,-n lungul lor alai

Sosiseră pe înserate.



Iosua, bun conducător,

A vrut veşti noi despre cetate

Şi a ales dintre popor

Doi bravi oşteni, două iscoade



Care s-au dat drept călători

Şi-a doua zi, cei doi intrară

Pe poartă. Dar prevăzători,

Un loc mai sigur căutară.



Au stat puţin şi s-au gândit

Că-ntr-o cetate păcătoasă

Oriunde-ai fi, eşti bănuit

Că eşti spion. Doar în vreo casă



Unde bărbaţii merg ades

Spre a-ntâlni femei uşoare

Eşti mai ferit. Şi ei au mers

Şi au găsit o casă mare



În Ierihon, chiar lângă zid.

Ei au bătut încet în poartă

Şi-au întrebat cu glas timid

Ca doi străini, aduşi de soartă



Dacă pot fi primiţi şi ei,

Că au venit din depărtare.

Era casa unei femei

Ce nu era aleasă tare.



O cunoştea oraşu-ntreg

Pe-acea Rahav, prostituata.

Femeile-astea nu aleg,

Aşa că i-a primit şi gata.



Dar cum paşiră-n casa ei

(Fiindcă Rahav nu era proastă)

Îi cunoscu că sunt evrei

Şi că "vor da toţi de năpastă",



Le zise ea cu glas şoptit.

Dacă se află în cetate

Că ea iscoade-a găzduit,

Vor fi cu toţii daţi la moarte.



Apoi, ea le vorbi frumos.

Le-a spus c-au auzit cu toţii

Cum Dumnezeul lor i-a scos

Biruitori, şi i-a dat morţii



Pe toţi cei ce i-au asuprit.

Şi le-a mai spus că şi ea crede

Că Domnul i-a călăuzit

Şi că acum, precum se vede,



Vor lua cetatea cu asalt

Chiar de zic toţi că nu se poate.

Dar Dumnezeu, cel prea înalt

Este stăpân pe toţi şi toate.



Şi dacă Domnul i-a condus

Atâta cale prin pustie,

Va împlini tot ce le-a spus.

Deci ea, va spune că nu ştie



Încotro au plecat cei doi,

Când vor veni urmăritorii.

Însă-i luă pe amândoi,

Urcară toţi treptele scării,



Pân-au ajuns cu toţii sus

Pe-acoperiş, în taină mare.

Acolo iute i-a ascuns

Şi le-a spus să aibă răbdare



Că va veni şi-i va salva

Chiar de-şi primejduieşte viaţa.

Printr-o fereastră jos i-o da

Să nu-i apuce dimineaţa



În Ierihon, că vor fi prinşi,

Ci să grăbească înspre munte.

Numai aşa n-or fi învinşi.

Însă îi roagă să n-o uite



Şi-n ziua când vor reveni

Cu-asalt , să intre în cetate,

Să jure că-şi vor aminti

Şi-o vor cruţa. Pe ea şi toate



Rudele ei, care vor fi

Cu toate , strânse la ea-n casă.

Şi ca să ştie că vor fi

Salvaţi, ea trebuie să lase



Frânghia cu care i-a scos,

S-atârne jos, de la fereastră

(Cea din cărămiziu frumos)

C-au fost salvaţi să le-amintească.



Ei au promis, martor luând

Pe Dumnezeul sfânt şi tare.

Rahav i-ascunse, până când

Trecu mulţimea-n zarvă mare.



Veniseră toţi după ei

Să-i prindă şi să îi omoare!

Au stat ascunşi sub inul ei

Care era întins la soare.



(Aşa erau pe-acoperis

În vreme-aceea, mari terase

Unde te relaxai, învins

De-a soarelui plăcute raze.)



Apoi, Rahav pe geam i-a scos

Cu frânghia, pe zid, afară.

Iar ei, când se văzură jos,

Pe drum spre munte alergară



Precum Rahav i-a sfătuit

Ca doar aşa, salvaţi să fie.

Apoi, să plece s-au grăbit

La Iosua, cu bucurie.



Curând, ei s-au înapoiat

Cu tot poporul şi armata

Şi-aşa cum Domnul i-a-nvăţat,

Au tot înconjurat cetatea,



Până când Domnu-a prăbuşit

Zidurile, cât erau de groase.

Apoi, oştenii-au năvălit

Ca niciun om viu să nu lase.



Doar casa unde atârna

Acea cărămizie sfoară,

A fost salvată. Şi în ea

Toţi cei ce n-au ieşit afară



Ci-n adăpost, ascunşi au stat,

Cum legământul se-ncheiase.

Pe ei, evreii i-au salvat

Cum la Rahav se discutase.



Şi au trăit printre evrei

Având de-atunci, credinţă multă.

Iar de Rahav şi fapta ei

Citim noi, azi, în cartea sfântă.



Şi ne mirăm cum Dumnezeu

Poate să ierte pe oricine.

Îl pune-apoi în planul Său

Ca să-l înveţe-a face bine.



Şi chiar dacă Rahav a fost

Pe vremuri, o prostituată,

Domnul i-a dat în viaţă-alt rost

Şi-a fost şi binecuvântată.



O viaţă nouă a-nceput

În dragoste şi curăţie

Şi Dumnezeu a hotărât

Ca în urmaşii ei, să fie



Oameni viteji, cu trai frumos,

Ca David, împăratul mare

Din care apoi, şi Hristos

Veni, ca fiinţă muritoare.



Domnul cel bun nu a ţinut

În seamă, vremea neştiinţei,

Ci, când în Domnul a crezut,

I-a dat răsplata pocăinţei,



Iertarea, fiindcă Dumnezeu

Pe păcătos îl mântuieşte

Dacă va crede-n Fiul Său

Şi jertfa-i sfântă, o primeşte.



Căci El muri, ca tuturor

Să dea iertare de păcate.

Veniţi, cât încă este har

Şi să ne mântuiască poate!



El, Domnul, va regenera

Viaţa oricărui care crede

Dacă în legământ va sta

Căci Dumnezeu, sângele-l vede.