Poezie Lumina feţei Tale

LUMINA FEŢEI TALE...



Atât de mult ne-ncântă lumina feţei Tale

O, Creator preasfânt aşa-i găsit cu cale

S-o răspândeşti, duios, asupra celor care

N-au mai rămas în beznă când le-ai făcut chemare

Ci-au acceptat oferta de a primi prin har

Cununa veşniciei din veşnicul hotar.



Lumina feţei Tale ne-a cucerit total

Ne conectează, lin, cu Plaiul sideral

Ne luminează calea să nu cădem în groapă

Şi e balsam curat când spinii ne înţeapă

Simţim înviorare când peste noi răsare,

Ne scoate dintr-o stare de cruntă nepăsare.



O, cât de mult dorim să nu se-ndepărteze

Să stea cu noi tot timpul şi să ne echipeze

Cu tot ce-i necesar spre a putea străbate

Prin viaţa ce e plină de-atâta nedreptate

Să stea cu noi la rău, să stea cu noi la bine

Căci doar aşa avem realizări depline.



Lumina feţei Tale ne-aduce mult alin

Când ne apasă greu necazul vreunui chin

Urmează uşurare când ea ne-atinge faţa

Se risipeşte iute şi arşiţa şi ceaţa

Şi consternaţi privim spre zarea de-unde vine

S-aducă vreo-ndrumare şi zbucium să aline.



Ne înţelegem slujba trăirilor supreme

Şi chiar de ar veni a încercării vreme

Lumina feţei Tale ne ţine pe traseu

Ca să putem învinge necazul cel mai greu

Ne dă imbold s-ajungem în Patria dorită

Cu nimburi îngereşti şi sori învăluită.



George Cornici