Poezie Cad înfrânt...

Cad în genunchi doborât şi înfrânt...

Roci ascuţite stau să-mi cadă deasupra

Simt că mă sting şi intru-n pământ

În faţă m-aşteaptă plină de lacrimi, cupa.



Ziduri mă-mpresoară, nu pot să respir,

Perna mă sufocă şi-n vise nu am pace

Se revarsă asupra-mi mâniosul potir

Iar zarea şi sufeltu-mi stins, acum tace...



Fac un pas şi-apoi cad,... sângerez neputinţă

Iar lacrima-mi cade cu-un dor nedescris...

Mă uit, văd cum parcă mă lasă fiinţa

Şi sufletul stors ce se vrea-n Paradis...



Lumina dispare şi umbre mă-nvălui -

Mă trag cu o forţă, nu pot să mă opun

Că-s slab; mă târăsc iar apoi strig şi stărui:

"Lăsaţi-mă!..." stins, se aude cum spun...



Mi-e inima plină de lacrimi dar scriu,

Şi cred, şi aştept ca să văd un miracol;

De continui aşa, al morţii sicriu

Mă aşteaptă-a mă duce-n al flăcării stol...



Tot mă plâng, mă privesc şi nu pot să-nţeleg

De ce nu fac paşi spre-a ieşi din durere?

De ce nu doresc calea Sfântă s-aleg...?

Să Îl iau iar de mână, trecând bariere...



Să fim iar noi doi cum am fost nu demult...

Să caut Cerul şi Tatăl ce-aşteaptă

Să mă pocăiesc şi pe veci să-L ascult

Aşa cum I-am promis să merg pe calea dreaptă.



Nu e aşa greu de ai ambiţie-n tine

Şi vrei să-L urmezi - prin tot ce va urma...

Dar de azi eşti cu El, mâine pe mâini străine,

Aşa cum Îl laşi, şi El te va lăsa!



Căci El este drept, şi o ştii! nu-i de joacă!

De-ai făcut legământ, ţine-te atunci de El!

Învaţă din dragoste sfatu-I să-ţi placă

Şi fă-ţi din umblarea cu El, zilnic ţel!



Amin