Poezie Grabeste-Te,e drumul lung...

Grabeste-Te,e drumul lung,eu sunt

Menit sa stau departe de ceruri,pe pamant.

Si ca s-ajung in ceruri,cat mai curand eu vreau,

Si pana una,alta,cu ruga ma mai iau.



Da-mi linistea si pacea,Isus,de drag Iti sunt,

Si schimba grabnic totul,cu ajutoru-Ti sfant.

Si,iarta-mi Te rog scrisul,iubit Mantuitor,

Si multele-mi cuvinte,in simplitatea lor.



Caci nu le-am scris in pacea gradinilor,si nici

Comod intr-un fotoliu,ci aruncat aici,

Unde necazuri mute,trait-am zi de zi,

Mai mult decat oricine isi poate-nchipui.



De multele-mi necazuri,vreun om m-ar intreba,

Raspund pe loc : nu-i nimeni in stare-a numara.

Caci guri nenumarate,dac-as avea,nu pot

Din viata-mi zbuciumata,sa-mi spun amarul tot.



Necazurile-mi multe,faceau sa cred ca pier,

Ca pulberea de multe,ca stelele pe cer.

Dar mi-am venit in fire,din izbitura grea,

Si-apoi potop de lacrimi,ca ploaia,ma lovea.



Mi-am amintit de prieteni,cautatu-i-am apoi,

Dar,vai,caci din atatia,au mai ramas doar doi.

Va multumesc,prieteni,cand viata m-a batut

Mi-ati fost alaturi,zilnic, cand stam de groaza mut.



Si tu,ce doar in fruntea amicilor vei sta,

Tu,cel ce-a mea durere,parutu-ti-a si-a ta,

Desi nu-ti spun pe nume,prea bine-ai priceput,

Atata bine- ceasul restristei mi-ai facut.



Tu m-ai redat vietii,in ceasul blestemat,

Si-mi esti pe vesnicie,prieten insemnat.

Si Insusi Dumnezeu te lauda,iti spun,

Ca mi-ai ramas prieten,in greul vietii drum.



Caci El nu urgiseste,nicicand pe omul cel,

Ramas prieteniei,statornic si fidel.

Iar de-are pret virtutea,si traiul cel frumos,

Atunci nu-i om pe lume,ca tine,pretios.





("Scrisa prin anii 1990,in urma unor incercari f.grele&quot.



Prietenul adevărat iubeşte oricând, şi în nenorocire ajunge ca un frate.Proverbe 17:17