Poezie Vorbeşte Domnul (1)

Scrisa de: -Ion_Marcel
Vizualizări: 113
Scrisa:
BBCode: [url=/poezie/id/505-vorbe-te-domnul-1]Vorbeşte Domnul (1)[/url]

Aşa-ţi vorbeşte Domnul, Acela ce e viu:

"Ascultă-Mă degrabă, poporule iubit

Şi-ntoarce-te la Mine, până nu-i prea târziu,

Destul M-ai dat la o parte, destul M-ai ocolit!"



Aşa-ţi vorbeşte Domnul, o, tânăr răzvrătit:

"Azi Mă cobor la tine, căci M-ai nesocotit

Căci am văzut păcate care le-ai săvârşit

Şi ochiul Meu cu lacrimi, cu jale a privit!"



Aşa vorbeşte Domnul, celor ce-s prefăcuţi:

"Făţarnicilor, astăzi, veniţi-vă în fire!"

Aşa vorbeşte Domnul, celor ce stau tăcuţi:

"N-aveţi nici un motiv să-Mi cântaţi o cântare?"



Aşa vorbeşte Domnul, celor ce dorm în bancă:

"Treziţi-vă dar astăzi, mânia Mea e mare!"

Aşa vorbeşte Domnul: "Voi, ce nu staţi pe Stâncă

Vegheaţi în rugăciune, în post şi ascultare!"



Aşa vorbeşte Domnul la toţi - căci ne iubeşte,

Ne vrea să fim sfinţi, creştini adevăraţi!

Dar când vede ce facem, mânia Sa tot creşte...

Va trece iar prin corturi, fiindcă ne vrea curaţi!



Va trece iar prin corturi, lăsând în urmă semne

Iar asta-i vina noastră, nu suntem cum vrea El!

Şi mulţi vor plânge-amarnic, mulţi în dureri vor geme,

C-am stat indiferenţi, nefăcând voia Sa...



Da, azi vorbeşte Domnul - vouă, conducători:

"Nu staţi indiferenţi, nu ignoraţi păcatul,

Căci cel rău vrea să intre ca să facă furori...

Păstrează ce-ai primit, ascultă-Mi mereu sfatul!"



Aşa vorbeşte Domnul, tineri, căci vă iubeşte:

"Luaţi azi hotărâri noi, veniţi cu pocăinţă,

Mărturisiţi păcatul şi tot ce vă opreşte

Spre a-Mi sluji cu drag, în toate-n umilinţă."



Azi ne vorbeşte Domnul, c-aşa mult ne iubeşte

Ne dă zilnic de toate, prin toate ne vorbeşte

Şi nu ne lasă singuri în lupta cu cel rău

Ci e cu noi oricând! Acesta-I Dumnezeu!



El ne-a vorbit şi-n susur, dar poate şi prin tunet...

Ferice-i azi de noi dacă vom lua seama!

Dacă-I vom face voia şi-L vom slăvi şi-n cuget,

Ne vom întoarce sinceri, cu pocăinţă, teamă...



Amin







SMS
Nu a fost notată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Nu a primit aprecieri încă!
Apreciază - dezapreciază
Nu a fost comentată încă!
Nu ai acces, deoarece nu ești autentificat!
Informații avantaje cont membru autentificat
Distribuie pe: facebook | twitter | google | linkedin | myspace | email
Poezii >> Poezii, categoria Diverse >> Poezie Vorbeşte Domnul (1) | Salvatorul.ro
meniu prim
Prețuiește fiecare moment pe care îl ai. Ține minte că timpul nu așteaptă pe nimeni...ieri a fost istorie, mâine va fi mister, dar azi este un dar de la Dumnezeu.