Poezie Privesc spre munti

Privesc spre munti cu-nalte creste,

Spre varfurile-acunse-nori,

Oare acolo ajutorul este?

Daca-i asa,de ce ma trec fiori?



De ce ma contopeste teama

Si n-am incredere in maretia lor?

As vrea ca bine sa iau seama,

Ca-n „muntii – oameni” nu e ajutor.



Pare ca-n „oameni – munti” este taria,

Fagaduinti de-acolo curg mereu,

Dar n-am in suflet bucuria

Cand ma bazez pe-acestia eu.



Caci toti acesti cu multe piscuri

Vrajmasi sunt Muntelui Hristos.

Nu vreau sa ma incred in oameni

Ce-alearga dupa tot ce-i jos.



O,Doamne-n Tine-i ajutorul

Si in Hristosul Tau cel Sfant,

Nu poate omul,muritorul,

Sa ma-nteleaga pe pamant.



Cand Doamne Tu-mi esti Pazitorul

Si Calauza-n viata mea,

Nu mi se clatina piciorul,

Oricat ar fi lupta de grea.



(C.C.C- 22 martie 2011 O cugetare versificata la Ps.121." Imi ridic ochii spre munti...De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul imi vine de la Domnul,care a facut cerurile si pamantul.&quot