Poezie Un poem pentru lumea durerii…

Nu mai au niciun drept, nici măcar să mai plângă,

Vină n-au, vina lor e lume nătângă,

Un destin ce i-a pus prea târziu… sau devreme,

Într-o lume prea rea, cu prea multe probleme.



Peste zâmbetul lor e-o durere tăcută.

Pentru ei, umilința, e și surdă și mută.

În speranță mai au doar bucata de pâine

Ce-o primesc când și când, pentru ziua de mâine.



Când din lacrima lor se ridică palate,

Nu mai știu că pe lume mai este dreptate.

Demnitatea, și ea, a rămas mai puțină.

Sunt acum condamnați, condamnați fără vină.



E o lume ce crește zi de zi tot mai mare,

Peste care și noi împroșcăm nepăsare,

Și când tot ce vedem îi întindem tăcerii

Mai zidim un cuvânt la poemul durerii.