Poezie Speranţa trezirii

Prin zarea de şoapte, pribegi prin pustie,

Se zbat multe suflete-n chin si amar...

Credinţa şi dragostea-i moartă, nu vie

Citim neputinţa-n inimi de cleştar.



Se simte o luptă imensă-n văzduh

Şi solii-s trimişi să atace creştinii.

Mai tare-i puterea Sfântului Duh,

Ce ne controlează impulsul inimii!



Perfidul mânjirii atacă-azi din nou...

Atacă pe toţi cu ultima putere

Căci vrea să sfârşim în al morţii cavou,

În veşnicul chin, nesfârşita durere...



Căci frigul din inimi îngheaţă credinţa

Se sting încet stele ce-o vreme-au sclipit

În inimi ura ne dărâmă fiinţa

Speranţa trezirii, încet a pierit...



Şi mai cerem trezire când stăm aţipiţi

Cerem trezire, dar nu-i stăm la-ndemână

Cu cin’ să lucreze şi câţi mai doriţi?

Străjerii-ncet scapă şi arma din mână.



”Aşa vrei Biserică azi, să lucrez?

Cu cine si cum, ce se-ntâmplă cu voi?

De-atătea ori am vrut să te cercetez,

Dar te-ai împietrit că îţi place-n noroi...



Adesea te caut şi eşti tot în groapă

Întind chiar şi mâna dar nu vrei s-o apuci

Credinţa şi fapta îţi este mioapă

Şi scuze jalnice în rugă-Mi aduci...



Cu cine crezi oare că ai de-a face

Sau oare tu crezi că Exist şi văd tot?

Văd şi necredinţa în inimi sărace...

Voi chiar nu credeţi ca să vindec şi-azi pot?



Eu nu m-am schimbat; Eu şi azi sunt Acelaşi!

De nu crezi, te-invit să mă pui la-ncercare,

Să-aveţi doar credinţa unui sfânt copilaş

Şi totu-i posibil, de ceri cu ardoare!"



Voi tineri, ce încă slujiţi doi stâpâni,

Acuma-i momentul de ales unul singur!

Căci de mâine mori, vei sfârşi ca pagânii

Vrei eterna durere şi flăcări să-nduri?



Vrei viermi ca sa iasă din tine-o vecie,

Şi-n chin nesfârşit, vrei să arzi şi să gemi?

De nu vrei, de astăzi slujeşte-Mi doar Mie,

Şi vino din dragoste, nu că te temi!



Speranţa trezirii în inimi să-nvie

Acuma, că vremea-i aproape sfârşită

De vrem să călcăm făgăduita glie,

Biserică, stai trează, fii pregătită!



Amin.