Poezie Sefora

Sefora

Exod 2





Crescuse mare şi vestit

Copilul care-a fost găsit

Pe Nil, în coşuleţ, odată

Chiar de prinţesa cea bogată.



Ea l-a-ngrijit, l-a educat,

Numele tot ea i l-a dat.

Moise i-a zis, fiindc-a fost "scos"

Din apa Nilului frumos.



L-a dat apoi la şcoli înalte

Căci ar fi vrut să aibă parte

De-o viaţă bună,-un trai bogat,

Ca şi un fiu de împărat.



Cu dragoste l-a crescut ea,

De-aceea nu înţelegea

Cum de trăgea tot la evrei

Şi se interesa de ei.



Odată, chiar a omorât

Un egiptean ce l-a bătut

Pe un evreu, un rob sărman

Şi l-a ascuns sub un morman



De cărămizi şi de nisip.

El n-a crezut cu niciun chip

Că fapta lui se va afla,

Dar Faraon deja ştia



Şi-a pus străjeri ce-l urmăreau

Şi să-l ucidă aşteptau.

Dar nu pe faţă, ci-n ascuns.

Altfel, prinţesa ar fi plâns



Şi mare zarvă-ar fi iscat.

Aşa... Vor zice: "S-a-ntâmplat!

A tot umblat printre evrei

Şi a fost omorât de ei!"



Moise-a aflat planul urzit

Şi-atunci, degrabă a fugit

În Madian, o altă ţară,

Iar egiptenii îl uitară.



A mers mult, tot înspre apus.

La o fântână a ajuns,

Unde-i un loc de adăpat.

Şi când s-a mai apropiat,



Văzu o turmă. O mânau

Vreo şapte fete, ce cântau.

"Or fi surori," îşi zise el

"Că prea erau toate la fel



De mândre. Şi ce voci aveau!

La păstorit se pricepeau,

Că oile le-au ascultat

Şi să le-adape-au aşteptat".



Dar ce se-ntâmplă? Deodat'

Nişte păstori le-au alungat.

Iar Moise, că era viteaz,

Le-a scos pe fete din necaz.



Pe-acei păstori i-a alungat

Şi fetelor le-a ajutat

Să scoată apă până când

Băură oile, pe rând.



Apoi plecară fetele.

Dar tatăl lor, văzându-le,

Le-a întrebat ce s-a-ntâmplat.

De aşa iute-au adăpat



Turma de oi, că altă dat'

Veneau acasă pe-nserat.

Şi-acum, soarele-i încă sus!

Fetele însă, i-au răspuns



C-a fost un tânăr ne-nfricat

Şi pe păstori i-a alungat

Apoi, le-a ajutat chiar el

Pân-a băut ultimul miel.



Bătrânul tată le-a certat

Pentru că nu l-au invitat

Pe tânăr, ca la ei să stea

Că doar, aşa se cuvenea!



Şi el, ca preot ce era,

Le-a învăţat mereu aşa;

Să fie bune, săritoare,

Chiar şi de oaspeţi primitoare.



Şi mai ales, aşa băiat!

Se arătase educat,

Atent, viteaz şi cu gând drept,

Deci, era tânăr înţelept!



Şi l-au chemat...Moise-a primit

Şi-a fost de fete găzduit.

Dar pe Sefora, cea dintâi

Din fetele bătrânului,



El a plăcut-o cel mai mult

Şi au făcut nunta curând

Că şi Sefora a visat

Să aibă-un soţ aşa-nvăţat,



Aşa atent şi iubitor,

Chiar de era din alt popor!

Însă era aşa frumos...

Şi blând era, şi credincios



Lui Dumnezeu , pe care ea,

Până atunci, nu-l cunoştea,

Dar după ce s-au întâlnit

Şi ea , din suflet I-a slujit.



Pe Moise, mult ea l-a iubit

Şi doi feciori i-a dăruit.

Apoi au stat, nu doar un an,

Ci multă vreme-n Madian,



Până când Domnul l-a chemat

Pe Moise şi l-a învăţat

Să fie-ncrezător mereu

În dragostea şi harul Său.



Au fost ani grei, dar l-au călit

Pe Moise şi l-au pregătit

S-ajungă un conducător

Şi-un mare eliberator.



Pe toţi acei israeliţi,

Care fuseseră robiţi

El i-a condus şi i-a salvat,

Căci Dumnezeu l-a ajutat.



Pe Moise,-atunci când l-a chemat,

Domnul l-a atenţionat:

"Descalţă-te de tot ce-i rău,

Când mergi să duci cuvântul Meu!



Că-i sfânt, locul pe care calci.

Şi orice lucru vrei să faci,

Nu poate fi desăvârşit

Dacă tu însuţi eşti greşit!



Fă-ntâi curat în viaţa ta

Şi-abia pe urmă vei putea

Să mergi, pe alţii să-i aduci

Şi la credinţă să-i conduci".



Moise-a crezut, dar n-a-nţeles.

Şi-atunci, când spre Egipt a mers

Să fie eliberator

Pentru întregul lui popor,



Era să fie omorât

De Dumnezeu, cel drept şi sfânt.

Moise, deşi era evreu,

N-a circumcis pe fiul său.



Fiindcă zisese Dumnezeu

Că orice băieţel evreu

Să aibă-un semn, pe corpul lui,

Ce-arată că-i al Domnului.



Moise, fiindcă s-a depărtat

De neamul lui, a neglijat

Să facă semnul salvator

Întâiului născut al lor.



Însă Sefora a-nţeles

Şi-atunci, pe loc, repede-a mers,

Deşi ei toţi călătoreau

Şi chiar printr-un pustiu treceau,



Ea a făcut ne-ntârziat

Ceea ce Moise a uitat:

A luat o piatră din pustiu

Şi-a circumcis pe-ntâiul fiu.



Când şi-a văzut fiul cum plânge,

I-a zis lui Moise: "Soţ de sânge!"

Dar i-a trecut şi a uitat

Şi drumul şi-au continuat



Pe Dumnezeu tot lăudând

Şi mulţumire aducând

Că Moise-a fost atunci salvat

Şi împreună au intrat



Cu Moise, şi cu toţi ai lui

La adăpostul sângelui

Care de-atunci prefigura

Pe Hristos Domnul, jertfa Sa.



Doar El, prin sfânt sângele Său

Ne mântuie pe toţi de rău

Şi ne salvează din păcat

Cu harul Lui, cel minunat.



Ce bine e, ca ajutor

Să ai cu tine-un veghetor

Care te-ajută bucuros

Pentru că-i şi el credincios!



Grăbeşte şi tu, prinde ora,

Aşa cum a făcut Sefora!

Că vremea trece şi nu ştii

O altă clipă de-o mai fi



Să poţi să îi salvezi pe-ai tăi.

Deci, roagă-te şi pentru ei.

Nu amâna, ci fă orice

Şi-adu-i la Domnul, repede!



Că doar la cruce, la Calvar

Găseşti şi tu belşug de har.

Apoi, vei merge fericit

Spre Canaanul mult dorit



Pe care Domnul a promis

Că pentru noi toţi, l-a deschis.

Dacă-L urmăm şi Îl iubim,

Cu El vom fi în veci. Amin.