Poezie Maria, sora lui Moise

Maria,(sora lui Moise) prima femeie prooroc

Exod 2,15, Numeri 12.





"Ce greu e să fii rob evreu!"

Zicea Maria-n gândul său.

Deşi copil încă era

Văzuse toată viaţa grea



Ce o duceau părinţii săi.

Văzuse egiptenii răi

Cu ură cum îi asupreau

Şi la munci grele îi puneau.



Dar cel mai tare o durea

Când o vedea pe mamă-sa

Că n-are tihnă, niciun pic

Şi mai ales, de când cel mic



În taină mare s-a născut,

Mamei, mai rău i s-a făcut.

La pieptul ei mereu îl strânge,

Apoi ascunsă stă şi plânge



Fiindcă slujbaşii de-împărat

Pe toţi băieţii mici i-a luat

De lângă sânul mamelor,

Cu toată-mpotrivirea lor.



I-au aruncat în râu pe toţi.

Au fost în ţară, mii de morţi!

Şi mii de mame-au plâns amar

Să-i scape, însă, în zadar!



Fiindcă porunca a fost clară:

"Orice băiat evreu să moară!

Să piară neamul evreiesc!

Iar pân-atunci, cei ce muncesc



Ca robi, să fie chinuiţi,

Batjocoriţi şi schingiuiţi.

Să li se dea munci şi mai grele,

Să nu umble după himere!



Altfel, o să li se năzare

Şi or să vrea eliberare."

Asta-i porunca ce a dat

Al Egiptului împărat.



"O, Doamne! Bine că sunt fată!"

Zicea Maria-nfricoşată.

Altfel, de mult aş fi pierit!

Dar frăţiorul meu iubit



Oare cu el, ce s-o-ntâmpla?

Îl vom putea salva cumva?

Mama îmi zice tot mereu

S-avem credinţă-n Dumnezeu.



Fiindcă bătrânii povestesc

Că neamul nostru, evreiesc,

Va fi curând, curând salvat

Şi din Egipt eliberat.



Că-n vremurile ce-au apus,

Dumnezeu, sfântul, ar fi spus

Că ne va scoate din robie

Şi neamul nostru o să fie



Un neam ales, deosebit,

De Dumnezeu călăuzit.

Mama, rugându-se plângând,

Speră că va veni curând



Această vreme de salvare

Şi vom pleca în ţara-n care

Nu e robie, nici durere

Ci curge doar lapte şi miere.



Unde strămoşii noştri-au stat

Şi Dumnezeu i-a ajutat.

Dar de vreo două zile-ncoace

Mămica mea, tot timpul tace.



Din papură a împletit

Un coşuleţ şi l-a lipit

Cu smoală şi apoi cu lut.

Pentru ce oare l-a făcut?



O vorbă nimănui n-a spus.

Dar iată, astăzi l-a adus,

A aşternut un scutecel

Şi pe cel mic, l-a pus în el.



Apoi mi-a zis:"Tiptil-tiptil,

Ne ducem mâine-n zori la Nil.

Un loc ascuns vom căuta

Şi între trestii-l vom lăsa".



Mai zise mama: "Cine ştie?

Poate că s-ar putea să fie

Vreo egipteancă mai miloasă

Şi-l va lua la ea acasă!



Decât să-l vedem înnecat,

Mai bine de păgâni luat!

Că poate Domnul Dumnezeu

Îl va feri de orice rău.



La noi, nu-l mai putem ascunde.

N-avem nici cum, n-avem nici unde.

C-am auzit: iar vin slujbaşii

Ca să omoare copilaşii!



Tu să te-ascunzi şi să păzeşti.

Să nu te-arăţi, să nu vorbeşti!

Iar când slujbaşii or să treacă,

Să-l ţii ascuns şi fă-l să tacă.



Şi numai dacă cineva

Îl va găsi şi-l va lua,

Numai atunci, prevăzătoare

Poţi să ieşi din ascunzătoare.



Ai grijă şi păzeşte bine!

Acum, depinde doar de tine

Să nu se-ntâmple nimic rău.

Apoi, păzească-l Dumnezeu!"



Şi chiar aşa s-a şi-ntâmplat!

Căci Domnul nostru l-a salvat;

L-a luat fiica-împăratului,

Iar mama a fost doica lui.



Că eu, văzând că vrea să-l ia

Prinţesa şi să-l crească ea,

Din stufărişuri am ieşit

Şi repede m-am oferit



Ca să-i aduc o doică bună.

Apoi, fugind ca o nebună,

Eu am chemat-o şi pe mama.

...Şi uite-aşa...nici nu-mi dau seama



Cum ani, atâţia au trecut...

Vreo şaizeci, poate şi mai mult

Din ziua când a fost salvat

Moise, cel binecuvântat.



Pentru c-aşa a fost numit

El, de prinţesa din Egipt.

Acum iată-l conducător

Al numerosului popor



Ce strigă-atât de fericit

Că Dumnezeu l-a izbăvit.

Uite-l, cum cântă Domnului!

Ce fericită-i faţa lui!

...



Cu-astfel de vorbe-a povestit

Maria, cum s-a împlinit

Promisiunea Domnului

Pentru întreg poporul Lui.



Pe care l-a eliberat

Şi-acuma, iată-l, e salvat!

"Domnul a despicat chiar marea

Să ne deschidă nouă calea!



Căci peste călăreţ şi cal

S-a prăvălit val după val.

Cântaţi, femei, cu mine-odată!

Şi să nu uitaţi niciodată



Ce mare Dumnezeu avem!

Cu toţi să-L binecuvântăm,

S-L lăudam, să Îl slăvim,

În cântece să-L preamărim!"



Maria nu mai e fetiţă,

Acum, e-o mare proorociţă.

Şi nu exagerez deloc!

Prima femeie prooroc



De care spune Biblia,

Sora lui Moise-i! Maria!

Domnul, femeia o cinsteşte

Şi nici măcar nu o opreşte



Să aibă slujbe-n casa Sa.

Însă doreşte de la ea,

Locul să nu şi-l părăsească,

Ci vrea ca ea să se smerească.



De nu, o s-o smerească El!

Mariei, i-a făcut la fel

Când a cârtit, zicând că poate

Şi ea minuni să facă. Toate



Lucrările cele măreţe

Ar putea şi ea să le-nveţe!

Nu doar prin Moise, Dumnezeu

O să vorbească tot mereu!



Că doar, din Nil, ea l-a salvat,

De a ajuns aşa bărbat

Şi un prooroc atât de mare,

Încât îi dau toţi ascultare!



Dar Domnul, a urât cârtirea

Fiindcă prin ea, vorbeşte firea.

De-aceea, i-a dat boală grea,

Dar apoi, s-a-ndurat de ea.



Şi-a vindecat-o pe deplin

De orice boli, de orice chin

Şi de invidii, de cârtire

Şi de orice nemulţumire.



Căci Moise-atât de bun era,

Că s-a rugat şi pentru ea.

Acum şi noi să învăţăm

În viaţă cum să ne purtăm.



Femeia, Domnul ne-a-nvăţat

Ca să asculte de bărbat.

Căci slujba ei, de e curată,

Va căpăta bună răsplată.



Fiindcă-naintea Domnului,

Bărbat fără femeie nu-i.

Nici femeie fără bărbat,

Pentru că Domnul i-a creat.



'Naintea Lui, cei doi sunt una

Şi-aşa vor fi întotdeauna

Căci şi Hristos e tot aşa

Cu cei ce sunt mireasa Sa!



Ne-a explicat atât de bine:

"Eu Sunt în ei, iar Tu în Mine!"

Dar El de Tatăl asculta

Şi a făcut doar voia Sa.



Deci dragi surori, Domnul vă vrea

Ca să lucraţi în via Sa.

Şi în credinţă şi-ascultare

Veţi primi binecuvântare.