Poezie Poporul Meu...(1)

POPORUL MEU...(1)



Poporul Meu ce te-am încredinţat

Să răspândeşti Lumina şi-n zonele aride

Te văd cam oboist, te văd cam timorat

De parcă te-au răpus zilele toride.



Ţi-am dat ce-i necesar; ţi-am dat echipament

Să poţi să-nvingi, în ţară, ignoranţa

Ţi-am dat şi Vechiul şi Noul Testamernt

Dar nu cu gândul să-ţi şlefuieşti prestanţa...



Ci-ai fost învrednicit să faci de cunoscut

Ce e în concordanţă cu legile divine

Şi cum se poate-ajunge în veşnicul Ţinut

Şi cum relaţia cu Cerul se poate întreţine.



Când frământat ai fost te-am uşurat

Şi ţi-am creat condiţii să-ndeplineşti lucrarea

Dar scuzele lansate de humă te-au legat

Şi ţi-au ştirbit voinţa ce naşte-ncredinţarea.



Belşug de revelaţii trimis-am prin Cuvânt

Să te fortifici, să-nvingi indiferenţa

Dar parcă strategia avută ţi s-a frânt

Şi doar atâta vrei: să-ţi aperi „inocenţa”.



Ai început în clocot terestra misiune

Şi-acuma unde eşti popor răscumpărat?

Te afectează mult minora leziune

Făcută de-un sistem cu-n jalnic aparat.



S-a subţiat iubirea, s-a subţiat şi zelul

Şi mă slujeşti, dar nu ca la-nceput

Au fost şi zile când ai pătat inelul

Ce ţi l-am dat ca semn de Legământ şi scut.



Te-ndemn acum; te-ndemn încă odată

Să nu cobori ştacheta; s-o ţii acolo sus!

Să regăseşti comoara ce-a fost cam neglijată,

Să-Mi fi reprezentant aşa cum ţi-am mai spus...



Aceasta ţi-e menirea pân’ vreme se-mplineşte

Să te transfer în mediul cu frumuseţi ornat

E-o datorie sfântă ce şti că te-ntăreşte

Şi-ţi dă orientare spre veşnicul Palat.



George Cornici/ 3 Decembrie, 2011