Poezie MANDRIA (3)

Mândriea este printre noi,

trufaşă, ea se simte bine.

Se plimbă iute şi vioi,

că tare-i place pe la noi!

Nici nu cunoaşte ce-i ruşine.



Mândria e cu cel bogat

ce stă în jilţurile moi,

dar trece şi pe la argat

şi iată-i cum s-au îngâmfat!

Uitând că sunt ţărână amândoi.



Încrezătoare veşnic e în sine,

păşeşte mândră, plină de tupeu.

Convinge omul că aşa e bine,

să fie veşnic plin de sine

să îşi înalţe propriul EU.



Ea vrea mereu să strălucească,

chiar de striveşte ce-i în jur.

Să urce sus, pe scara cea lumească,

ca toţi spre sine să privească.

Ea stăpânind ce este împrejur.



Se urcă şi pe la amvoane,

crezându-se stăpână, mai presus.

Ea se făleşte plină de zorzoane

şi strigă tare-n microfoane,

uitând că aici, stăpânul e ISUS.



***



Dacă te-ai regăsit în versul meu

creştine drag, să iei aminte!

Scapă degrabă de tiranul "EU"

întoarce-te smerit la Dumnezeu

cât încă ai viaţă şi cuvinte.



Drumul mândriei duce către moarte

către pieire este calea sa.

Acolo paşii o să-ţi poarte

şi-ai să rămâi etern în moarte,

de nu salvezi acum viaţa ta.



Zalau, 2 Decembrie 2011