Poezie Căieşte-te şi crede

Pentru că niciodată nu am fost puternic,

Pentru că n-am ştiut să fiu un om cucernic,

Ai permis să cobor, tot mai jos, să m-afund,

Să cunosc desnădejdi, în dureri să m-ascund,



Am vrut să alerg tot mai sus către piscuri,

Nu-mi păsa de pericol, de eforturi, de riscuri,

Oricât Doamne-ncercai să-mi arăţi ce e-n vale,

Eu eram neclintit, nu-mi sta nimeni în cale,



Când reperul e Domnul, înălţarea e bună,

Căci Duhul te poartă, te ţine de mână,

Doar atunci când alegi să-L respingi pe Isus,

Tu cobori şi cobori, dar percepi că eşti sus,



Dar atunci când robit, te confrunţi cu amarul,

Vezi buimac, răvăşit, unde eşti, căci hotarul,

Ce a fost calculat cu precizie divină,

Ai călcat în picioare, simţi frustrare şi vină,



Când te simţi vinovat de ce faci, de ce spui,

Să-nţelegi că te-afunzi, nicidecum tu nu sui,

Coboară-ţi privirea şi genunchii la cruce,

Doar Domnul, El poate povara a-ţi duce,



Căci Tatăl din cer îţi ascultă strigarea,

Te roagă şi cheamă la tine-îndurarea,

Frica de Domnul înseamnă-nţelepciune,

Căieşte-te şi crede, va face o minune!





07/10/12, Barcelona