Poezie Te strig, o, Domnul meu iubit!

Te strig, o, Domnul meu iubit!



Te strig, o, Domnul meu iubit

În zori cu clipe-n deznădejde

Când păsul nimeni nu mi-l vede,

Când sufletul mi-este mâhnit,

Atunci, o, inima-mi se-ncrede

’N-al Tău Cuvânt, mult preţuit,

Prin care mila-Ţi se-ntrevede!



Te chem, o, Domnul meu iubit

Când încercarea mi-e prea mare,

Când sunt adus în strâmtorare,

Când pe platforma ce-am zidit

Izbit de vânturi, stau sub soare,

Şi vreau să-Ţi rămân, neclintit

Şi-n vânt şi-n flacăra arzătoare!



Te strig, Te chem în rugăciune

Să-mi stâmperi inima-n durere,

Cu-a Ta prea sfântă mângâiere,

Când negri nori de-amărăciune

Mă copleşesc cu-a lor putere,

Prin amăgiri spre-a mă răpune,

Însă speranţa mea nu-mi piere!



De al Tău braţ, sever se prinde

Voinţa-mi dârză, de-ascultare,

Spre-a avea, Doamne-ndurare

Căci chiar foc, de s-ar aprinde,

Punându-mă la grea încercare,

Te rog atunci de-a mă cuprinde

În Dragostea-Ţi cea salvatoare!



Flavius Laurian Duverna

29 noiembrie 2011