Poezie Apropierea

Apropierea



De cand am auzit ca vine, de cand se spune tot mereu,

Nu am stare sa fac multe si Il astept din locul meu.



Cand am intalnit mesaje ce ma-ndemnau la priveghere

Sa ma gatesc ziceau in toate, sa fiu pe zid si in veghere.



Timpul parca l-as grabi sa zboare si sa mi-L aduca,

Indepartand cu el si lucruri ce azi imi par ca-s o naluca.



Ma dau deoparte si ma stradui cu rugaciuni staruitoare,

Sa urc acele trepti de har ce ma apropie mai tare.



Iar starea sa mi-o curatesc, as vrea mereu de-acele scame,

De-atingerea ce vor sa bage in praful lumii a mele haine.

.

Punand accent pe infierea in care eu sunt fiul Sau,

Si de raspunderea vadita ce azi imi cere Dumnezeu



Caci se apropie de margini aceasta viata harazita,

Si ce frumos daca din toate eu fi-voi sus la El rapita.



Aceasta-astept si asa vreau sa fie calea mea acum,

Tot mai aproape de Mesia care mi-e scut pasind pe drum.



El nu ma sterge dintre randuri si vesnica-i iubirea Lui

A Tatalui meu ingrijire este vesmantul harului.



Lin se apropie de mine cu raze de iubire trasa

Ce peste umeri se aseaza si ma cuprinde bucuroasa.



Sa nu ma pierd, El ma legase de braul Sau cu nestemate,

In largul clipelor ce vin cand cercetarea-i peste toate.



Este al meu, zic doar in sine, e cel mai minunat, o stiu,

De as putea sa spun in vorbe ce simt in sufletul zglobiu.



Ce bunatate de traire am peste viata prin Cuvant,

Vad cum se ridica-n mine valuri mari din Duhul Sfant.



Au cuvintele putere sa aduca implinirea

Daca le rostesti in fata, dorind s-arate stralucirea,



A dragostei ce-o porti subtil, sa nu se piarda in nestire,

Cand treci cu ea peste un pod si altii te iau in primire.



Daca tu ai o alta tara si un statut de mantuit,

De fiu ceresc plecat spre casa putin mai este de trait.



Si toate vor fi amintiri, sau nici atat in vesnicie,

Dar una stiu, ca nu vom fi, mostenitori pe-aceasta glie.



Amin