Poezie Epigonus

Ai pus in min´ culori de curcubee,

Mistere, zboruri și parfum de nard,

Un legământ ce-ngroapă Astartee,

În freamăt de sublim și de hazard,



În arătări de slavă și lumină,

Înconjurat de sori și constelații,

Mă fac mai mic, în lumea mea străină,

Și-ascult pierdut adânci reverberații,



Te strig, Te caut, într-o imensă sferă,

Ascult cadența pașilor pierduți,

Mă-nvart în cerc de viață efemeră,

Și Te găsesc plângând, printre căzuți,



Mai e puțin s-ajung la destinație

Și strig și chem și văd că ești aici,

La ruga mea, Tu nu faci contestație,

Aștepți tăcut, duios să mă ridici,



Și-n loc să-Ți șterg eu fruntea-mbrobonata,

De arzătoare chinuri și de sânge,

Mă cureți de trăirea-mi vinovată,

De tot ce poate omu-n viață strânge,



Mai pot să strig într-un acut solfegiu,

Tu iartă-mă și smulge rădăcina

Ce-a transformat trăirea-mi în cortegiu...

Străluce iar în mine și ia-mi vina,



Mireasmă de amurg și zare-aprinsă,

Un dor fărâmițat de remușcare,

Mă-ntrepătrund cu noaptea necuprinsă

Și mă îmbrac cu cer și cu splendoare,



Aud ceva...e glas și cânt de îngeri

Și văd un Om, ce-ngândurat pășește,

Poartă poveri prin văi de chin și plângeri,

Dar nu se vaită și nici nu cârtește.



Mă uit în ochii-albaștri ca de mare,

Și m-adâncesc în existența-I sfântă,

Ascult spășit a Mirelui chemare

Și mă îmbrac în straiele de Nuntă!



28/11/11, Barcelona