Poezie Când am plecat pe drumul crucii

Când am plecat pe drumul crucii



Când am plecat pe drumul crucii

În contra mea s-au pus cercări,

Ca să-mi transmită gândul fricii

Că-n conjucturi cu frământări,

Vor fi pierderi, şi-or fi frustrări,

Că de-astea au parte, ucenicii.



Şi-am fost la proba cea mai grea

De am trasa un drum în viaţă,

Căci calea Domnului punea

Alte orientări, cu-o altă faţă,

Ca dintr-o noapte-n dimineaţă

Când sus pe cer, soare-apărea.



Cum să privesc, a lui lumină,

Prea multă, mare, dintr-o dată?

Şi-asemănărea, cea Divină,

Cu-a soarelui fiind comparată

De mintea-mi a fost acceptată,

Şi-am proslăvit slava-I virgină.



Dragostea sacră-n Jertfa mare

Şi-n viaţa-mi s-a manifestat,

Căci forţa-n susur, lucrătoare

Al vieţii sens mi l-a schimbat,

Şi drumul crucii l-am urmat

Lăsându-mă sub transformare.



Flavius Laurian Duverna

23 noiembrie 2011