Poezie Cei mai buni prieteni...

Ii cunosti de cand te stii

Poate chiar mai dinainte

Cu ei iti doreai sa fii

Cand erai copil cuminte.



Depindeai de mana lor

Erau tot ce-ai fi dorit

Nu aveai decat un dor

Mult simteai ca esti iubit…



Pe-atunci, ei ti-erau prieteni

Singurii si cei mai buni!

Nu mai cautai pe nimeni,

Nimic nu doreai s-aduni.



Tot ce faceau era bine

Iar orice cuvant de-al lor

Insemna mult pentru tine

Iti dadeau aripi in zbor…



Erau universal tau!

Soarele si blanda Luna,

Pe-atunci nu stiai de rau

Cand ei te tineau de mana…



Au trecut zile si nopti,

Au trecut si ani de-a randul

Si parca acum nu poti

Spre ei sa-ti mai duci nici gandul…



Poate-o vorb-asa razleata,

Uneori, din cand in cand

Si nu-i mai privesti in fata

Cum ei te-au privit crescand!



Ai crescut si ai prieteni

Esti inconjurat de ei:

Colegi, cunostinte, semeni

Poti s-alegi pe cine vrei…



Doua inimi obosite

De-atata oftat si dor,

Doua inimi de parinte

Te asteapta in pridvor…



Sa le privesti iara fata,

Ochii lor blanzi si senini,

Ce ti-au luminat viata

Scanteind clare lumini…



Te asteapta ca atunci

Cand manuta le-ntindeai,

Aceleasi ganduri adanci

Ii incearca fara grai…



Ei la fel de mult asteapta

Ca-n vremea copliariei

Sa-i mai strigi "mam"sau "tata"…

Este timpul bucuriei…



Oricand si in orice vreme,

Orice-aduni si orice semeni,

Nu esti singur, nu te teme

Ei sunt cei mai buni prieteni!



Daca Domnul ti-a lasat

Inc-aceasta bucurie,

Tu, iubeste-i ne-ncetat

Si arata-le-o, sa stie!