Poezie Ce-adâncă Ţi-e iubirea...!
Vizualizări: 114
Scrisa: BBCode: [url=/poezie/id/5289-ce-ad-nc-i-e-iubirea]Ce-adâncă Ţi-e iubirea...![/url]
CE-ADÂNCĂ ŢI-E IUBIREA...
Ce-adâncă Ţi-e iubirea
O, Tată venerat
Ne protejezi slujirea
Ne-ajuţi să-nvingem firea,
S-avem un trai curat.
Ne dai din abundenţă
Din veşnicul hambar
Nu vrem independenţă
Ci scumpa Ta prezenţă
Învăluită-n har.
Ne scoţi din stări precare
Din beznă, din neant
Şi iar dai sărbătoare
Cu multă-nviorare
Şi-un suflu penetrant.
Când traversăm pustia
În drumul spre Canaan
Cu noi cânţi simfonia
Vedem cum prietenia
E scopul Tău uman.
Săgeţi de sunt lansate
Spre locul unde stăm
Puternicele-Ţi braţe
Le-nlătură pe toate
În Tine-avânt aflăm.
Când vine dimineaţa
Vedem, iar, că eşti bun
Cuvântu-Ţi dă povaţa
Să-nvingem gerul, ceaţa,
S-avem sistem imun.
Că, zilnic, bunătatea
Se înnoieşte – ştim
Ne ştim prioritatea:
Să-Ţi dăm întâietatea,
Pe veci, să Te cinstim.
Ce-adâncă Ţi-e iubirea
Ce o reverşi de Sus!
Ne-a transformat gândirea
Să ştim ce-i Nemurirea,
Să ştim Cine-i ISUS.
14 Noiembrie, 2011
Nu a fost notată încă!
Nu a primit aprecieri încă!
Nu a fost comentată încă!
meniu primLăudaţi pe Domnul! Lăudaţi pe Dumnezeu în Locaşul Lui cel Sfânt, lăudaţi-L în întinderea cerului, unde se arată puterea Lui!