Poezie Mântuit de harul Tău

Eu nu știu Isuse drag

Cât de mult Îți sunt pe plac

Dar ce știu, e că Tu vrei

Să-mi îndrepți Tu pașii mei

Către veșnicia sfântă

Către viața mult dorită

Să trăiesc cu Tine-n veci

Pe-ale raiului poteci

Unde nimeni nu mai plânge,

Nu mai sunt vărsări de sânge;

Sunt doar sfinți, ce Te măresc

Proslăvind Tatăl ceresc

Pentru jertfa-Ţi de pe cruce

Pentru glasul Tău, ce-I dulce

Ce vorbește ne-ncetat

Omului, ce s-a lăsat

De poruncile cerești

Ascultând de cei lumești

Să se-ntoarcă cât se poate

A găsi Viață, nu moarte

Căci în Tine este totul,

Viu, poate să fie mortul

Vindecat și cel rănit,

Rătăcitul-mântuit,

Cel legat de neștiință

Poate ști azi biruință

Precum Tu ai biruit

Mortea-n cuie-ai pironit

Aducând speranță-n lume

Pocăință-n zile bune

Zile pline de Duh Sfânt,

Pregătind acest pământ

Pentru ziua cea din urmă

Ce va strânge blânda turmă

Sus, în Cer, la Sfântul Tată.

Tu, Păstor de altă dată

Ce te-ai îngrijit de toți

Purtând milă pentru hoți

Ai răbdat nelegiuirea,

Liberă să fie firea

Ca să poată azi alege,

Unde-ar trebui s-alerge

Căci altarele străine

Au făcut din om ruine.

***

Nu știu cât îți sunt pe plac

Dar te rog, Isuse drag,

Pune-n mine-acea dorință

Să mă las de-a mea ființă

Să fac aTa sfântă voie,

Căci de ea azi am nevoie

Și de-o fi ca să revii

Unul dintre cei ce-s vii

Să mă știu Isus și eu,

Mântuit de harul Tău.



Amin!